Liga IV

Nicolae Strâmbeanu se pronunţă asupra echipei favorite la câştigarea Ligii a IV-a: „Hidroelectra mi se pare mai bună decât Flacăra Horezu”

Strambeanu NicuÎn acest sezon, Victoria Frânceşti a jucat cu Flacăra Horezu şi Hidroelectra Rm. Vâlcea, pierzând, bineînţeles, ambele întâlniri. Antrenorul Nicolae Strâmbeanu consideră că, în pofida faptului că au fost înfrânţi în Treapt, „energeticienii” lui Vasile Grossu au prima şansă la titlu.

„Noi am scăpat uşor în meciul cu Hidro, am luat doar patru goluri, deşi n-am prea mişcat. După părerea mea, echipa din Râmnic pare mai bună decât cea din Horezu. Nu ştiu cum a pierdut cu 5-1, dar cred că a fost doar o conjunctură. Nu i-am văzut pe cei din Drăgăşani, dar Hidro are faţă de campioană. În ceea ce priveşte echipa mea, Victoria Frânceşti, ce pot spune e că şansele de a ne salva de la retrogradare tind spre zero. Dacă nu-mi plecau jucătorii la Unirea Surpatele, terminam sezonul în primele zece echipe. Dar, cine ştie, poate că ni se mai iveşte o şansă ca-n campionatul trecut şi rămânem pentru încă un an în Liga a IV”, a punctat Nicolae Strâmbeanu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button