Nicolae s-a tras în poză cu Tăriceanu ca să le închidă gura „duşmanilor”
Ion „Dinţişor” Nicolae simte din nou nevoia de a ieşi în faţă. Văzând că nu prea mai are loc în formaţiunile politice de tradiţie din România, fostul preşedinte al PNL Rm. Vâlcea s-a orientat către proaspătul Partid Liberal Reformator, înfiinţat recent de Călin Popescu Tăriceanu.
Ion Nicolae face un lobby agresiv pentru PLR, ori de câte ori are ocazia. Invitat din când în când pe la câte o emisiune găzduită de vreo televiziune locală, Nicolae nu ratează prilejul de a lansa „pupixuri” insistente în direcţia lui Tăriceanu, dar şi a colegei sale, Zvetlana Preoteasa, şi ea sprijinită de liberalii vâlceni în urmă cu mai mulţi ani, pentru ca acum să facă marcaj în favoarea preşedintelui Senatului. Şi pentru că mulţi nu cred că Tăriceanu s-ar preta totuşi la a-şi alege oameni de o calitate atât de îndoielnică pentru a-i face campanie în teritoriu, Ion Nicolae a postat în acest weekend o poză în care apare alături de preşedintele PLR, cu ocazia congresului acestei formaţiuni, desfăşurat acum două săptămâni la Palatul Parlamentului. Priviţi-l câteva secunde pe Nicolae şi apoi imaginaţi-vă că acest om se crede vârful de lance al lui Tăriceanu în judeţul Vâlcea. Vă mai vine să-l votaţi pe fostul premier? (C.L.)