Liga 6

Nicolae Birăruţ (Olteţul Alunu) a pus tunurile pe arbitri: „Ne-au făcut praf. În 3 etape, avem 6 eliminări. Retrag echipa din campionat!”

După meciul cu Chimia 1973 Rm. Vâlcea, oficialii de la Olteţul Alunu au lansat un atac dur la adresa arbitrilor, dar şi a conducerii AJF Vâlcea. Preşedintele Nicolae Birăruţ a anunţat că se gândeşte serios să retragă echipa din campionat, de vreme ce, în doar trei etape, a primit şase cartonaşe roşii şi numeroase etape de suspendare. „În ritmul acesta, voi rămâne doar cu portarul şi doi jucători. Nu se mai poate aşa ceva. I-am spus şi secretarului Daniel Demetrescu că suntem făcuţi varză meci de meci. Cu Chimia, la scorul de 0-0, Emanuel Birăruţi este faultat clar în careu, trebuia să primească penalti, dar centralul Florin Păunescu nu dă nimic. Are tibia praf. O să vin cu jucătorul la AJF să vadă despre ce e vorba. În schimb, adversarilor le-a dat numai lovituri din apropierea lui 16 metri. Am ajuns să fim tocaţi meci de meci de arbitri. Eu am tăcut până acum, dar nu mai rezist să văd cum suntem bătaia de joc a AJF-ului”, a acuzat Nicolae Birăruţ. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button