Fără categorieLiga IVFotbal

„Nicio fruntaşă din Seria Nord nu mai e favorită în lupta pentru supremaţie!”

Rogojina Ion (Stejarul 2009 Vladesti)* a afirmat Constantin Rogojină, reprezentantul echipei Stejarul 2009 Vlădeşti, după victoria asupra liderei Topologul Galicea (4-3)

Stejarul 2009 Vlădeşti a produs surpriza rundei de la finele săptămânii trecute, după ce s-a impus în faţa echipei Topologul Galicea, cu scorul de 4-3, prin golurile reuşite de Iulian Bordenciu (2), Răzvan Popescu şi Ionuţ Matei. „A fost un meci frumos şi spectaculos, în care ambele echipe au jucat bine. Partida a fost deschisă oricărui rezultat, dar noi am avut mai multă şansă. Am trăit însă emoţii cu carul pe final, aveam inima cât un păduche să nu egaleze adversarii, dar am rezistat cu brio. Ca o glumă, noi am încris cinci goluri în acest meci, dacă e să punem şi autogolul lui Marius Sava. Ne bucură această victorie, pentru că am relansat campionatul. De-acum încolo, totul e posibil.

Galicea are acum 38 de puncte, Popeştiul 37, iar noi 36, deci titlul se joacă. În play-off, urmează meciurile directe dintre noi, aşa că nu se ştie ce se poate întâmpla până la final! Nicio echipă nu mai e favorită în lupta pentru supremaţie! Ne pare rău că am pierdut runda trecută două puncte importante cu Viitorul Păuşeşti Măgaşi, dar sper să le recuperăm pe parcurs. Eram acum la egalitate cu Topologul Galicea, în fruntea ierarhiei, dacă ne-am fi impus în derbiul acela de pe Valea Olăneştiului! Dar, de aceea e atât de frumos fotbalul, pentru că e imprevizibil! În ceea ce ne priveşte, chiar dacă unii s-au grăbit să afirme contrariul, suntem în continuare puternici, deşi ne-au plecat câţiva jucători de bază în iarnă”, a spus Constantin Rogojină, delegatul de la Stejarul 2009 Vlădeşti, după victoria de senzaţie repurtată în faţa echipei Topologul Galicea. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button