Administratie

Nedelcu a modernizat Unitatea de Primiri – Urgenţe de la Drăgăşani

–    iar acum pregăteşte un nou proiect de modernizare a spitalului

Recent, la Drăgăşani, s-a încheiat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate aferent noului proiect de modernizare a spitalului. Chiar dacă liniile de finanţare europeană nu s-au deschis nici până în acest moment, primarul Cristian Nedelcu este încrezător că, anul acesta, va reuşi să atragă fonduri pentru spital şi a reiterat că, în ultimii 6 ani, pe plan local, s-au făcut investiţii importante în sănătate. „Nu ştiu ce spun alţii, dar eu cred că Maternitatea din Drăgăşani este peste ceea ce există la Slatina. La Psihiatrie, dar şi la alte secţii, s-au făcut modernizări. Acum, se lucrează pentru Unitatea de Primiri – Urgenţe şi, în câteva zile, terminăm. În ceea ce priveşte aparatura, nu stăm spectaculos, dar aceasta este o chestiune care depinde de Ministerul Sănătăţii. Conform legii, noi, primăria, avem obligaţia să plătim 5 % din valoarea aparaturii medicale care se achiziţionează şi nicoodată n-am spus nu”, a declarat edilul PSD. Intrând în amănunte, primarul Cristian Nedelcu ne-a precizat că reprezentanţii Spitalului din Drăgăşani au făcut mai multe solicitări la Ministerul Sănătăţii, iar administraţia publică locală, de fiecare dată, a transmis că îşi acoperă fără probleme cota de participare. „Când s-a luat tomograful, în 2010, noi am pus 500 de milioane de lei vechi. Aşa sunt regulile. Din câte ştiu, la ora actuală, cei de la spital au depuse solicitări pentru aparatură medicală în valoare de 30 de miliarde de lei vechi. M-aş bucura ca Ministerul Sănătăţii să le aprobe. Cât priveşte partea de infrastructură, în ciuda resurselor reduse pe care le avem la dispoziţie, eu consider că primăria, care are această responsabilitate, îşi dă silinţa să fie bine şi îşi face datoria. Spitalul are o acreditare pe 5 ani, până în 2020, când o comisie va veni din nou să verifice dacă îndeplinim criteriile. Dacă ceva nu e în regulă, cei de la Bucureşti îşi pot tăia din finanţare sau te pot închide. La Spitalul din Drăgăşani, s-au făcut investiţii în fiecare an, cum spuneam, şi încercăm să atragem în continuare fonduri europene. Din păcate, nu se dă finanţare pentru toate lucrurile care ar fi necesare acolo, aşa că acestea intră la cheltuieli neeligibile. Sper ca, în februarie, să se deschidă liniile de finanţare. Marţi, vom stabili în Consiliul Local criteriile, parametrii, indicatorii tehnico-economici pentru proiectul de la spital. La fel şi pentru Şcoala Nicolae Bălcescu. Există linie de finanţare pentru anvelopare, acoperiş. Sigur că vom avea de aşteptat – până se depun, până se evaluează, se aprobă, se semnează contractele de finanţare. Apoi, licitaţii şi aşa mai departe”, a mai afirmat primarul Cristian Nedelcu. Social-democratul a menţionat că şi la policlinică se continuă investiţiile şi, per ansamblu, pe plan local, sistemul sanitar este în regulă.

Articole Similare

One Comment

Lasă un răspuns

Back to top button