Administratie

Nedelcu extinde sistemul de iluminat public din Drăgăşani

Primarul Cristian Nedelcu are în vedere ca, până la primăvară, să extindă sistemul de iluminat public din Drăgăşani. Potrivit afirmaţiilor edilului PSD, la ora actuală, sunt necesare lămpi pe anumite secţiuni din centura ocolitoare a localităţii, dar şi pe câteva străzi pe care au apărut zeci de construcţii noi. „În oraş, am montat deja lămpi cu LED-uri, iar costurile cu iluminatul public s-au redus semnificativ. La ora actuală, avem în jur de 2.500 de lămpi şi ar mai fi necesare încă vreo 5-6 sute. Costurile acestei acţiuni vor fi suportate din banii alocaţi la recenta rectificare bugetară”, a făcut cunoscut primarul municipiului Drăgăşani. Cristian Nedelcu a menţionat că, printre zonele în care se vor monta lămpi noi se numără şi cea a viilor. „Viile din Drăgăşani aduc venituri importante oraşului şi este firesc să investim şi acolo. Sunt destul de mulţi oameni care vizitează acea zonă şi se vede că se munceşte foarte mult. Este o zonă care arată tot mai bine, iar iluminatul public o va face şi mai frumoasă”, a mai precizat Cristian Nedelcu. Edilul a adăugat că, până la finele anului, va încerca să investească un milion de lei în modernizarea unor străzi, a trotuarelor şi parcărilor.

Articole Similare

Back to top button