Liga III

”Ne-am făcut iluzii şi acum avem deziluzii. Pentru unii, trecerea de la juniori la seniori s-a dovedit un pas prea mare”

După ultima etapă, antrenorul echipei Minerul Costeşti a răbufnit. Marius Vlădoi este supărat pe jucătorii tineri din lot, pe care i-a adus cu entuziasm şi încredere în dorinţa lor de a demonstra că pot face faţă la seniori, la un nivel superior. Mulţi dintre ei l-au dezamăgit:
”Mai sunt 15 meciuri, multe puncte puse în joc. Situaţia nu e la fel ca anul trecut, dar cu orice meci pierdut ne afundăm. Suferim la finalizare, ducem mingea până în careu, dar nu valorificăm ocaziile pe care ni le creăm. Suntem într-un moment foarte greu. Unii, mai ales cei tineri, nu realizează gravitatea situaţiei în care ne aflăm. Nu ştiu dacă mai aveau şanse să joace la Liga a III-a dacă nu exista această echipă. Cred că nu sunt conştienţi de acest lucru. Găsesc tot felul de scuze, de fiecare dată. Am luat jucători daţi afară de alte echipe. Ne-am bazat că vor să demonstreze că s-au înşelat cei care au renunţat la serviciile lor. Dacă se mulţumesc cu patru puncte, e grav. Sunt curios când acest judeţ se va mai afla în situaţia de acum, cu trei echipe la Liga a III-a? Era o şansă pentru ei. Noi, cei mai înaintaţi în vârstă, ce să mai demonstrăm? Am avut ce demonstra când aveam vârsta lor şi ulterior. Pentru unii, trecerea de la juniori la seniori s-a dovedit mare. Să nu ne mirăm de ce nu mai avem fotbal! Am zis să facem echipă de vâlceni, să dovedim de ce suntem în stare, că poate altfel se ambiţionează. În zadar. Noi, ăştia, pe care ne acuză tinerii că avem concepţiil învechite, jucam fotbal. Ei sunt atenţi să dea ochii peste cap când le reproşează cineva ceva sau să le stea bine freza. Avem salariile la zi, chiar dacă nu sunt ele de nivelul Ligii a III-a. Trebuie să vezi un efort şi din partea lor. Sunt jucători care au renunţat pentru că nu acceptau postura de rezervă. Au jucat în 95% din meciuri şi am făcut şapte puncte anul trecut. Pe româneşte, am retrogradat. Până la urmă, mai bine iei jucători care pun capul în pământ, nu au cine ştie ce veleităţi, dar sunt modeşti, serioşi, determinaţi. Nu merg pe vârfuri şi în joc de glezne. Ne-am pus speranţe în aceşti tineri, dar au dezamăgit. Acesta e nivelul, şi-au atins limitele. Nu vor să demonstreze mai mult. Calităţi au. Ne-am făcut iluzii şi acum avem deziluzii. Ei nu conştientizează că această echipă putea fi o rampă de lansare şi că nu-i mai ia nimeni de la o echipă de patru puncte. Aştepţi să cresc eu, la 50 de ani, Larry, Vladu!? Milosteanu are 90 de minute jucate cu totul şi două goluri. Pe alţii îi aşteptăm de o jumătate de campionat. Dar poate că astea sunt generaţiile şi avem noi pretenţii prea mari”. Cu toate acestea, ”Țeţe” încă mai păstrează speranţe că Minerul Costeşti va putea ieşi cu fruntea sus din acest campionat. În runda a 14-a, ultima clasată din Seria a VI-a va da piept, în deplasare, cu CSM Alexandria. Partida va avea loc vineri, 26 noiembrie. În etapa a 15-a, pe 5 decembrie, ”minerii” vor primi vizita formaţiei ACSO Filiaşi.

Articole Similare

Back to top button