Diverse

Naţionala de Handbal Feminin vede Olimpiada la televizor

La finele săptămânii trecute au avut loc turneele preolimpice. În lupta pentru un loc la Olimpiada de la Tokyo a intrat şi echipa naţională de handbal feminin a României. Speranţele au fost mari, realizările mici. La turneul de la Podgorica, ”tricolorele” au pierdut confruntarea cu Norvegia cu scorul de 29-24 şi au câştigat cu 28-25 duelul cu Muntenegru. Nu a fost suficient. Neagu şi colegele sale s-au clasat pe ultimul loc în grupă. SCM Rm. Vâlcea a fost reprezentată la turneele preolimpice de 9 jucătoare. Marta Batinovic a fost în lotul selecţionatei Muntenegrului, care a obţinut biletul pentru Japonia, Florica a jucat pentru Naţionala României, Hosu fiind rezerva Denisei Dedu şi Yuliyei Dumanska, iar Liscevic, Nikolic şi Trifunovic au fost în Naţionala Serbiei care, ca şi România, va vedea Olimpiada la televizor. În schimb, Marta Lopez, Mireya Gonzalez şi Alicia Fernandez au şanse să fie prezente la Tokyo. Reprezentativa Spaniei a terminat turneul 1 de calificare pe primul loc şi va fi juca la Olimpiadă. 12 echipe se vor lupta pentru medalia olimpică, respectiv: Japonia, Franţa, Brazilia, Coreea de Sud, Angola, Olanda, Suedia, Spania, Ungaria, Rusia, Muntenegru şi Norvegia.

Turneu 1 (Lliria, Spania)

• Vineri, 19 martie
Spania – Suedia 28-28

• Sâmbătă, 20 martie
Suedia – Argentina 34-21

• Duminică, 21 martie
Aregnatina – Spania 16-31

Turneu 2 (Gyor, Ungaria)

• Vineri, 19 martie
Kazahstan – Ungaria 19-46
Rusia – Serbia 29-24

• Sâmbătă, 20 martie
Serbia – Ungaria 23-31
Rusia – Kazahstan 33-26

• Duminică, 21 martie
Serbia – Kazahstan 42-30
Ungaria – Rusia 23-29

Turneu 3 (Podgorica, Muntenegru)

• Vineri, 19 martie
Norvegia – Muntenegru 23-28

• Sâmbătă, 20 martie
Norvegia – România 29-24

• Duminică, 21 martie
Muntenegru – România 25-28
(FOTO: FRF – Federatia Romana de Handbal)

Articole Similare

Back to top button