Năfliu şi Udrea solicită sprijinul CJV pentru asfaltarea a trei kilometri de drumuri
Primarul Ion Năfliu şi viceprimarul Florea Udrea şi-au exprimat speranţa că, în primăvara acestui an, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, va dispune asfaltarea unor drumuri şi în comuna Galicea. Cei doi aleşi liberali au ţinut să menţioneze că prioritară ar fi modernizarea a circa trei kilometri pe DJ 678 Câmpu Mare – Budeşti şi în zona râului Topolo, până la limita cu comuna Olanu. „Conducerea CJV trebuie să se ţină de cuvânt în ceea ce priveşte promisiunile pe care le-a făcut în anii anteriori. Mai ales că, între timp, s-au introdus deja şi conductele de apă şi canal pe DJ 678 Câmpu Mare – Budeşti. În aceste condiţii, se poate asfalta fără probleme tronsonul respectiv, iar în plus se poate turna un covor bituminos şi în zona râului Topolog, până la limita cu comuna Olanu. Nu solicităm să turnăm asfalt acolo unde nu au fost încă introduse conductele de apă din proiectele pe care le avem în derulare în comună. Suntem conştienţi că nu e mormal să modernizăm un drum, iar apoi să-l spargem, deoarece ar fi o risipă de bani inutilă. Tocmai de aceea, am şi finalizat prima oară reţeaua de apă în zona respectivă, ca ulterior să putem turna asfalt”, a declarat Florea Udrea, viceprimarul din Galicea. Liberalul nu a renunţat nici la ideea ca, nu peste mult timp, prin atragerea unor investitori privaţi şi printr-o contribuţie mică de la bugetul local, să fie realizat un centru civic modern în comuna Galicea. (N.C.)