Fără categorie

„Municipalele” dispută primul meci din retur în deplasare

* HCM Rm. Vâlcea joacă împotriva formaţiei CSM Ploieşti sâmbătă, 18 ianuarie, de la ora 11.00

La doar trei zile distanţă de meciul cu CSM Cetate Deva, HCM Rm. Vâlcea joacă, la Ploieşti, împotriva CSM-ului din localitate. FRH a stabilit ca această partidă să aibă loc sâmbătă, 18 ianuarie, începând cu ora 11.00. Întâlnirea va fi una specială cel puţin pentru două dintre reprezentantele clubului vâlcean. Este vorba despre Janina Luca, handbalistă care a evoluat, o vreme, pentru clubul prahovean, dar şi despre antrenoarea de acum a HCM-ului, Simona Gogîrlă, care a pregătit CSM-ul, formaţie de care s-a despărţit nu tocmai în condiţii amiabile. Pe lângă toate acestea, mai există şi dorinţa de revanşă a celorlalte handbaliste ale HCM-ului, care, în prima etapă a sezonului, au pierdut la Vâlcea, cu scorul de 22-25, în faţa formaţiei care, până cu două zile înainte de a ajunge în Sala „Traian”, fusese pregătită de Simona Gogîrlă. Meciul este important întrucât CSM Ploieşti este una dintre adversarele HCM-ului din lupta pentru evitarea retrogradării. În acest moment, formaţia prahoveană are un avantaj fragil, în clasament, în faţa celei de la poalele Capelei. Victoria de la Vâlcea a reprezentat singurul rezultat pozitiv înregistrat de CSM Ploieşti în primele unsprezece etape din turul campionatului. În afara succesului din Polivalentă, trupa prahoveană a mai luat un punct, în ultima etapă a turului, în urma întâlnirii cu Universitatea Neptun Constanţa. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button