Moştenitorul „imperiului” Băjan a trecut în barca lui Gutău
– Camen Preda va fi lidera femeilor, iar Valer Tudor va fi pe lista pentru Consiliul Judeţean
Eusebiu Veţeleanu, preşedintele Partidului Ecologist Român (PER) – Filiala Vâlcea, a anunţat că, în judeţul nostru, această formaţiune va prezenta liste complete de candidaţi la alegerile locale din 5 iunie. Chiar dacă a mai rămas puţin timp până la demararea campaniei electorale, Veţeleanu se arată convins că acest obiectiv va fi îndeplinit.
După cum se ştie, Mircia Gutău va candida din partea PER la Primăria Râmnicului, iar pe liste sa de consilieri se vor regăsi fostul director al Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, renumitul profesor Cătălin Pană, dar şi omul de afaceri Gabi Băjan.
„La municipiu, avem acoperite toate secţiile de votare, iar la judeţ, într-o lună de zile, vom avea organizaţii în toate localităţile. Vom avea liste complete în toate cele 89 de localităţi pentru primării şi consiliile locale. Mă interesează să găsesc în fiecare localitate câte 15-20 de oameni. Mă bazez foarte mult pe Mircia Gutău, care are notorietate de 99% în judeţ. Avem deja formate echipele care bat judeţul de la un capăt la altul. Este posibil ca, în câteva zile, să avem chiar şi un primar în echipa noastră. Echipa se ridică deja la o mie de oameni şi sper ca, în curând, să ajungem la 3.500-4.000 de adeziuni. (…) Pe lista de consilieri a domnului Gutău, se vor afla Cătălin Pană, fostul director de la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân şi Gabi Băjan, care a activat o vreme la PSD. Lista este deja completă, dar nu s-a stabilit ordinea candidaţilor pentru Consiliul Local”, a spus Veţeleanu. Reprezentantul PER a mai făcut cunoscut că preşedinte interimar la organizaţia de femei va fi consilierul municipal Carmen Preda, care o va avea alături şi pe Maria Bobeanu. Pe lista PER pentru Consiliul Judeţean, se vor afla Valer Tudor, dar şi alţi specialişti în administraţie.
Buna ziua,acum vedem ca dna Preda este o femeie usoara,dupa ce a cazut la asternut lui Ion Nicolae,a trecut in baza de date a lui Gutau,asa doamna aveti grija ca politica este mai curva decat o femeie….