Liga 6Fotbal

Montana Iz. Rece, din nou pe podium! Păstorul Vaideeni i-a dat ”o mână de ajutor”. Cristi Dumitrescu, dublă în meciul cu Frâncești

Pentru Montana Iz. Rece etapa din acest week-end, din Seria Nord a Ligii a VI-a, a fost una reușită. A revenit pe podium după victoria obținută în fața celor de la Tineretul Frâncești. Partida s-a terminat la scorul de 5-1. Montana a primit o mână de ajutor din ”familie” pentru a urca iar pe locul 3. Păstorul Vaideeni, cealaltă echipă din comună, a pus ”frână” celor de la Dăești. Păstorul s-a impus cu 4-2 în fața grupării de pe malul stâng al Oltului.

Cristi Dumitrescu și-a trecut în cont dubla pentru Recea. Au mai marcat pentru Montana: Edy Anton, Radu Dumitrescu și Robert Gherghe.

”După un meci pierdut la Vlădești, pe un teren foarte greu și împotriva unei adversare destul de agresivă, care intra dur, să lovească, am izbutit să obținem victoria acasă, cu Tineretul Frâncești și am urcat din nou pe podium. Asta și datorită celor de la Păstorul Vaideeni, care s-au impus tot acasă, în meciul cu Daesti. Jocul decisiv, credem noi, pentru locul 3 va fi în weekend-ul viitor, în deplasare, cu Dăești. Acum, cu Surpate, eu am deschis scorul în minutul 25, iar juniorul Anton Eduard a dublat diferența. Am făcut 3-0, în minutul 40, prin Radu Dumitrescu. În partea secundă, oaspeții au redus din handicap dintr-o lovitură liberă, dar în minutul 60 am înscris noi din nou, pentru 4-1, prin golgheterul Robert Gherghe. Eu am închis tabela în minutul 90, la scorul de 5-1. Suntem o echipă unită. După fiecare meci rămâne la socializare, la o bere, un grătar. Nu avem presiune, dar e clar că ne dorim rezultate bune pentru totul e și mai frumos atunci când câștigi”, a precizat Cristian Dumitrescu, jucătorul echipei Montana Iz. Rece.

Articole Similare

Back to top button