Mister în jurul meciului cu Metaloglobus Bucureşti: se mai joacă sau nu?
Deşi au trecut deja cinci etape din actualul sezon, nici până în acest moment nu se ştie exact dacă meciul dintre Oltchim Rm. Vâlcea şi Metaloglobus Bucureşti – din runda inaugurală a campionatului – se va mai juca sau nu. Aşa cum se cunoaşte, iniţial, „chimiştii” trebuiau să înfrunte pe Triumf Bârca, însă doljenii nu s-au prezentat, iar ulterior locul lor a fost preluat de formaţia din Capitală.
„În mod normal, meciul cu Metaloglobus n-ar trebui să se mai dispute. În cel mai scurt timp, Comitetul Executiv al FRF va trebui să se dea o decizie în acest sens, aşa cum s-a întâmplat şi cu meciul Minerul Mătăsari – Gaz Metan II Mediaş, care a fost omologat deja cu scorul de 3-0 pentru formaţia gorjeană. Cred că şi noi ar trebui să câştigăm meciul respectiv la masa verde”, a precizat antrenorul „chimiştilor”, Ion Lazăr.