Mirela Niţu dă viaţă turismului din sudul Vâlcii. „Forest Retreat & Spa”, unul dintre proiectele sale de succes

Nitu MirelaPână acum, Mirela Niţu, soţia proprietarului grupului de firme DAMILA, a stat în umbra acestuia, deşi este artizana unor proiecte cu totul deosebite. „Forest Retreat & Spa” este unul dintre proiectele sale de succes şi a fost realizat printr-un program european. Miercuri, tânăra întreprinzătoare i-a invitat pe ziariştii din Vâlcea la Măciuca pentru a le prezenta acest important obiectiv, în care a pus foarte mult suflet. La întâlnirea de socializare cu presa a participat şi fostul senator Dan Niţu, care, pentru prima oară în ultimii ani, nu a mai vorbit despre politică, ci despre un proiect care, pentru Măciuca şi pentru toată zona de sud a Vâlcii, înseamnă enorm.

Maciuca SPA 4 Maciuca SPA Maciuca SPA 3 Maciuca SPA 2Costurile proiectului conceput de Mirela Niţu s-au ridicat la aproximativ 6 milioane de euro, bani cu care, lângă fosta pensiune Elena, rebranduită sub denumirea “Forest Retreat & Spa”, s-au realizat, printre altele, două piscine (interioară şi exterioară), saune (umede şi uscate), saline, camere de relaxare, sală de fitness, terenuri de fotbal şi tenis de câmp şi un părculeţ. Centrul SPA de la Măciuca funcţionează din prima lună a acestui an şi, potrivit consultantului spa, a avut “full” toate finalurile de săptămână, întrucât foarte mulţi vâlceni, sibieni, doljeni şi chiar şi bucureşteni au venit la Măciuca să se cazeze şi să se răsfeţe, făcându-şi masaj sau diverse tratamente, departe de zgomotul şi stresul din oraşe. Preţul pentru o cameră dublă, pe zi, este de doar 250 de lei, clienţii având inclus la acest preţ accesul la piscine, saune, sala de fitness şi la camerele de relaxare. Preţurile pentru masaje încep de la 125 de lei, relexoterapia la picioare costă doar 50 de lei şi, foarte important, sunt realizate de personal specializat. Prin proiect, s-au angajat în jur de 10 persoane, inclusiv instructor de aerobic-fitness acreditat.

 

 

 

 

 

 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button