Mircia Gutău, primarul Râmnicului: „Vom găsi posibilităţi ca bugetul echipei de handbal să crească!”

gutau conferinta* „Însă, la sumele care s-au vehiculat la Oltchim, în nici un caz nu putem visa” – a subliniat edilul

Vineri, 5 august, preşedintele clubului HCM Rm. Vâlcea, Marian Joiţa, a organizat o conferinţă de presă, pentru a prezenta situaţia echipei de handbal. La aceasta i-a invitat pe toţi cei de care depinde viitorul acestei formaţii. Au fost prezenţi primarul Râmnicului, Mircia Gutău, noul preşedintele al Adunării Generale a Acţionarilor, Gabi Băjan, managerul şi antrenorul HCM-ului, Constantin Ştefan, dar şi căpitanul grupării „municipale”, Mihaela Ani-Senocico. Primul care a luat cuvântul a fost edilul Râmnicului.

Gutău a promis că va fi alături de echipa de handbal, astfel încât aceasta să obţină rezultate mai bune: „Vreau să-i asigur pe toţi vâlcenii că, aşa cum am promis, voi susţine echipa de handbal. Avem şi sprijinul Consiliului Local pentru a susţine echipa mai mult decât în sezonul trecut. (…). În rest, nu mă bag în treburile tehnice, chiar dacă am făcut foarte mult sport de performanţă. Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face. Nici mie, când eram sportiv de performanţă, nu-mi plăcea când venea un politician şi-mi dădea indicaţii. Voi acorda tot sprijinul celor care sunt alături de handbalul vâlcean şi sunt convins că rezultatele vor fi mult mai bune decât până acum”.

„Metodele folosite de alte cluburi, acel parandărăt, nu trebuie să existe în sport! Cine se va gândi măcar să pronunţe acest cuvânt la Vâlcea, a doua zi poate pleca”

Primarul a vorbit şi despre strategia clubului de handbal vâlcean din campania de transferuri: „Am hotărât să ne întindem cât ne este plapuma. Metodele pe care le-au folosit alte cluburi, acel para-ndărăt, cu jucătoare cu salarii foarte mari, unde banii se împărţeau, nu trebuie să existe în sport. Acest lucru este total interzis! Cine se va gândi măcar să pronunţe acest cuvânt la Vâlcea, a doua zi poate pleca. Totul trebuie să fie transparent. Le spunem jucătoarelor cât le putem oferi, iar dacă nu acceptă, asta e. Însă, vreau să le spun că tot ceea ce am promis, va fi respectat la zi. Mai mult decât atât eu cred că nu putem face. Nu putem să promitem sume din alea fabuloase, cum s-au vehiculat la Baia Mare, la Bucureşti. Nu ne permitem. De ce să-i minţim pe oameni, să trăiască cu nu ştiu ce speranţe. Nu, acesta este bugetul, trebuie să ne încadrăm în el, iar jucătoarele pot să fie liniştite şi să se pregătească. Au o sumă şi chiar dacă e mai mică, pot dormi liniştite, pentru că va veni la timpul fixat. Eu sunt convins că lucrurile se vor aşeza în toată ţara, iar echipa din Rm. Vâlcea chiar va face performanţă. Vom găsi posibilităţi ca bugetul să crească. Dar, la sumele care s-au vehiculat la Oltchim, în nici un caz nu putem visa. Dacă în acest an bugetul este de 750-800 mii de euro şi investiţia pe care o facem se confirmă, cu siguranţă vom găsi soluţii pentru a mări contribuţia Primăriei”. Pentru majorarea bugetului clubului, acesta se bazează şi pe sponsori. „În privinţa sponsorilor, Gabi Băjan va trebui să-şi dovedească abilitatea. Sunt convins că o va face, pentru că sunt oameni de bună credinţă în Rm. Vâlcea care au fost lăsaţi de o parte şi care vor veni alături de echipă. Nu cu sume fabuloase, dar cât de cât. Dacă acel mărunţiş îl avem de la foarte multe firme, va fi foarte bine”, a adăugat Gutău. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button