„Mirajul Oltului”, tărâmul relaxării. O vacanţă lângă casa ta
„Mirajul Oltului”, din staţiunea Călimăneşti, este una dintre facilităţile puse la dispoziţie de Consiliul Judeţean Vâlcea şi unde tinerii se pot bucura de o zi perfectă de destindere atât în sezonul estival, cât şi în restul anului. Complexul cuprinde trei piscine exterioare cu o suprafaţă de 340 mp, șezlonguri cu umbrele şi un ansamblu de tobogane cu o înălţime de 14 metri.
Complexul de tobogane cu apă RALLY, KAMIKAZE şi SPACE HOLE reprezintă punctul cel mai atractiv din zona aqua-parcului, devenind astfel în sezon estival cea mai potrivită alternativă de petrecere a timpului liber. „Mirajul Oltului” dispune, de asemenea, de saune, sală de firness, piscină interioară, duşuri, dar şi de un mic restaurant. În zona în care se află „Mirajul Oltului”, există alei de promenadă, pe malul râului, trasee prin pădure, către Căciulata, parcuri şi, nu în ultimul rând, se pot face plimbări cu vaporaşele. În apropiere, există numeroase obiective turistice, dintre care amintim mănăstirile Cozia, Turnu şi Stănişoara, Cascada Lotrişor şi Schitul Ostrov. Mai multe informaţii despre complexul Mirajul Oltului, tarife, abonamente, activităţi şi evenimente, puteţi afla accesând platforma acestuia: www.mirajuloltului.ro.
Campanie de informare derulată în cadrul proiectului „Tineri informaţi, tineri activi şi sănătoşi”, cu fonduri de la Consiliul Judeţean Vâlcea