Zilele trecute, o delegaţie a MADR, condusă de ministrul Adrian Oros, a efectuat o deplasare în teren în judeţul Vâlcea. Alături de ministru s-au aflat secretarul de stat Aurel Simion, preşedintele Comisiei de Agricultură din Senatul României, George Scarlat, precum şi directori şi experţi din cadrul instituţiei.
Delegaţia de la Bucureşti a făcut mai multe vizite la investiţiile din Grupul Annabella, deţinut de familia Dorina şi Dan Mutu. Prima oprire a avut loc la fabrica de conserve Râureni. Fabrica duce mai departe tradiţia începută în anul 1968 cu producerea „marmelatei” şi continuă astăzi cu o gamă de peste 150 de produse din fructe şi legume, comercializate preponderent în România, dar şi în alte 25 de ţări. După investiţii în valoare de 5 milioane de euro în tehnologie, în prezent, se produc sortimente diferite de la dulceţuri, gemuri, compoturi, pastă tomate, sirop, sucuri naturale de fructe, cât şi produse wellness şi produse pentru HORECA, fiind totodată unul din cei mai mari producători de sucuri concentrate de fructe din ţară. Compania produce peste 80% din conservele de castraveţi din România. O parte din legumele şi fructele folosite în producţie provin de la ferma pe care cei doi antreprenori o deţin la Drăgăşani, unde îngrijesc peste 100 ha şi o livadă de 70 ha cu pomi fructiferi (pruni, în special).
Vizita a continuat la serele din localitatea Grădinari, unde Grupul Annabella deţine 2 hectare de sere, care au fost modernizate după standarde occidentale. Aici, combaterea dăunătorilor este realizată biologic, fără tratamente fitosanitare, astfel încât castraveţii crescuţi să fie cât mai naturali şi sănătoşi. Proprietarii Grupului Annabella i-au prezentat ministrului Oros informaţii despre organizaţia de producători Agro Holding care a fost înfiinţată în 2007 şi care vine în sprijinul producătorilor locali, oferindu-le prosibilitatea de a-şi dezvolta producţia, iar rezultatele sunt benefice atât pentru consumator, cât şi pentru producători şi furnizori locali. În ultima parte a vizitei, delegaţia MADR a făcut o oprire şi la Ferma Drăgăşani, unde cele mai notabile investiţii sunt constituite de sistemul de irigaţii şi depozitul frigorific pentru fructe şi legume. Depozitul frigorific este una dintre cele mai moderne investiţii ale Grupului Annabella şi este un proiect finanţat de APIA, FEGA şi Guvernul României, cu o capacitate de 1800 tone refrigerare. Ferma Drăgăşani a fost achiziţionată în anul 2006 de către Grupul Annabella şi au fost făcute numeroase investiţii pentru ca astăzi ferma să producă fructe şi legume de o calitate excelentă: roşii, vinete, ardei, spanac, salată verde, căpşune, cât şi livezile de vişini, cireşi şi pruni.