Ministrul Dragnea şi Marilena Bogheanu au semnat contracte de finanţare prin POR pentru două firme din Vâlcea

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional 2007-2013, a anunţat că, în data de 15 februarie 2013, la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, au fost semnate două noi contracte de finanţare în cadrul DMI 4.3 – «Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor».

La semnarea contractelor, au luat parte Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Marilena Bogheanu, directorul ADR Sud-Vest Oltenia şi beneficiarii celor două proiecte. Contracte semnate vineri se vor implementa în judeţul Vâlcea şi au o valoare nerambursabilă totală de 227.436 euro. Principale obiective ale acestora sunt: • realizarea şi dotarea unei pensiuni în staţiunea Ocnele Mari, care urmează a fi introdusă pe piaţa turismului pentru sănătate (proiect implementat de SC TIGRA CONT SRL) şi • dotarea cu echipamente şi tehnologii moderne pentru creşterea productivităţii şi competitivităţii a unei microîntreprinderi care activează în domeniul tipografic şi al presei (proiect implementat de SC VILSPOPRESS SRL, firma editoare a ziarului Arena). Până la această dată, la nivelul regiunii Sud-Vest Oltenia, în cadrul domeniului 4.3 – «Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor», au fost contractate şi se află în implementare 232 proiecte, prin care se solicită fonduri nerambursabile în valoare de aproximativ 32,86 mil. euro.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button