”Ministerul şi agenţia lui sunt perfect liniştite în timp ce ucigaşul omoară în masă, uneori. Ministerul pe mâna căruia au murit o mamă şi copiii ei. Stupefiant!”
Deputatul PSD Eugen Neaţă propune modificarea articolului 22 din Legea 143/2000, în sensul introducerii posibilităţii internării nevoluntare a consumatorului de droguri dependent, devenit periculos pentru sine şi pentru ceilalţi. În pregătirea acestei iniţiative legislative, a solicitat Ministerului Afacerilor Interne o situaţie clară referitoare la numărul consumatorilor de droguri periculoşi, împotriva cărora s-au luat măsuri legale până acum. A primit un răspuns ”în dorul lelii”. Între timp, pe străzi continuă nenorocirile. Parlamentarul vâlcean consideră că MAI şi Agenţia Naţională Antidrog sunt oarecum complice la toate aceste crime prin modul în care tratează problemele reale.
”Ministerul pe mâna căruia au murit o mamă şi copiii ei! În calitate de deputat în Parlamentul României, am dreptul să întreb/interpelez instituţiile statului român pe subiecte de mare interes public. Am făcut-o de multe ori pentru a cere informaţii şi opinii specializate în legătură cu modificările legislative pe care le iniţiez. Niciodată însă, chiar niciodată, nu am primit un răspuns atât de senin şi de lipsit de responsabilitate cum am primit recent de la Ministerul Afacerilor Interne şi, implicit, de la Agenţia Naţională Antidrog, aflată sub autoritatea sa. Reamintesc subiectul întrebărilor pe care le-am adresat pe cale oficială acestor instituţii întreţinute cu bani mulţi de la statul român, pentru a urmări şi pentru a struni fenomenul infracţionalităţii pe teritoriul României şi pe cel al traficului şi al consumului de droguri, care face victime din ce în ce mai multe, în fiecare zi. Alaltăieri, o mamă şi doi dintre cei patru copii ai ei a fost ucisă cu sălbăticie de unul dintre fii, presupus deocamdată drogat periculos, în mijlocul capitalei acestei ţări. De mai bine de un an de zile, sunt contactat de mame de copii ajunşi la vârsta maturităţii, dependenţi de consumul de stupefiante, care dezvoltă comportamente violente la adresa lor şi a celor din jur. Am cerut celor două instituţii două lucruri:
Unul este dimensiunea fenomenului cu care se confruntă, ca luptători declaraţi şi plătiţi împotriva acestui flagel. Un număr în cifre al familiilor care au reclamat pericolul în care se află locuind sub acelaşi acoperiş cu un tânăr drogat, scăpat de sub control, pentru care nu pot decide nimic în privinţa izolării în vederea tratamentului de dezintoxicare.
Al doilea, o opinie calificată a unui minister şi a unei agenţii naţionale care se declară a fi în prima linie a războiului naţional cu comerţul şi consumul de stupefiante.
Şi iată răspunsul! Ministerul Afacerilor Interne, cu trimitere la Agenţia Naţională Antidrog: nu există informaţii „referitoare la consumatorii de droguri, respectiv consumatorii de droguri periculoşi pentru care s-au luat diferite măsuri” şi alte vreo câteva bla-blauri legislative despre internarea nevoluntară a drogaţilor deveniţi periculoşi.
În rezumat, legislativ totul este în regulă, nu există nicio problemă. Răspunsul e redactat marţi, 23 iulie 2024 şi ucigaşul care şi-a ucis familia a făcut-o alaltăieri, 6 august într-o succesiune a faptelor care poate fi citită ca un fel de complicitate, nu-i aşa?
Ministerul şi agenţia lui sunt perfect liniştite în timp ce ucigaşul omoară în masă, uneori. Stupefiant! – ca să folosesc un cuvânt ce sună la subiect. Cele două instituţii răspund ca şi cum le-am întrebat despre producţiile agricole la hectar şi despre efectul razelor gama asupra crăiţelor. Am sentimentul, cumva, că am deranjat cu întrebarea şi cu îngrijorarea mea pentru familiile aflate în situaţii de pericol. O fi vacanţă la Ministerul Afacerilor Interne şi la Agenţia Naţională Antidrog. Domnul secretar de stat o fi numit recent, dar pe acolo lucrează sute, mii şi zeci de mii de oameni care culeg informaţii, le procesează şi organizează acţiuni de intervenţie, presupun eu, în schimbul salariilor pe care le încasează.
Dacă citeşti siteul Agenţiei Naţionale Antidrog te simţi în secolul următor. Dacă îi ceri informaţii despre drogaţii periculoşi spune că nu le are. Ce Dumnezeu se întâmplă şi cine o apără pe mama din Râmnicu Vâlcea şi pe alte mii care nu vorbesc în public despre fiul devenit incontrolabil şi pe care nu-l pot interna fără acordul lui? Pe mama care a fost ucisă ieri de un asemenea individ la Bucureşti n-a apărat-o nimeni, deşi ordinul de restricţie pe care şi l-a retras putea fi continuat de poliţie prin efectul legii, dacă avea chef”, a explicat Eugen Neaţă.
Deputatul PSD mai întreabă: ”E nelalocul lui să numim acest comportament şi cel din răspunsul pe care l-am primit ca un fel de complicitate – legală şi morală – la crimă reală cum s-a văzut?”
”Revin şi revin, şi revin la informaţia de care am nevoie pentru a-mi argumenta iniţiativa legislativă la care lucrez. Care sunt cifrele adevărate ale celor care cad victime consumului de droguri în România şi a celor identificaţi ca pericole iminente pentru ei şi pentru cei apropiaţi? Sunt deputat al României şi am dreptul să primesc un răspuns clar, nu texte de ameţit instituţii de îndrumare şi de control”, a mai adăugat parlamentarul vâlcean.