Ministerul Agriculturii a selectat proiectul lui Curelaru. Oraşul Bălceşti va primi un milion de euro pentru asfaltarea a 5,7 km. de drumuri
În această perioadă, Ion Curelaru, primarul oraşului Bălceşti, are în derulare un proiect care vizează modernizarea Străzii Leon Dumitrescu (aproape un kilometru), din satul Cârlogani. Potrivit edilului PSD, zilele acestea, se va turna primul strat de asfalt şi, tot atunci, va fi reabilitată şi Strada Pajura, pe o lungime de 1,6 km.. „Cele două drumuri vor fi recondiţionate imediat după Paşte. Lucrările se vor încheia până în iunie. După asfaltare, pe Strada Pajura, se vor realiza 89 de podeţe, precum şi rigole. Aşa cum ştiţi, un alt proiect pe care îl avem în derulare vizează modernizarea parcului din oraş, de la casa de cultură până la monument. În momentul de faţă, lucrările sunt executate în proporţie de 75 %. Urmează montarea locurilor de joacă, zilele acestea. În paralel, recondiţionăm şi terenul de sport de la Grupul Şcolar Petrache Poenaru”, a afirmat social-democratul.
Întrebat dacă a primit răspunsul de la Ministerul Agriculturii în ceea ce priveşte proiectul în valoare de aproape un milion de euro, care prevede asfaltarea a 5,7 kilometri de drumuri, primarul Ion Curelaru ne-a precizat că, de la Bucureşti, a primit o veste foarte bună. “După ce a fost verificat şi evaluat, proiectul nostru a fost selectat. Drumurile pe care le vom asfalta vor deservi o suprafaţă de aproximativ 650 de hectare. Trebuie să mai obţinem un acord de mediu şi apoi semnăm contractul de finanţare. Este o investiţie certă”, a detaliat Ion Curelaru, primarul PSD de la Bălceşti.