Liga III

Minerul, penultimul meci al sezonului pe teren propriu. Costeşti întâlneşte lidera play-out-ului

Play-out-ul Ligii a III-a mai are programate încă trei etape. În aceste runde, ultima clasată din Seria a VI-a, Minerul Costeşti, va juca două meciuri pe teren propriu. Primul va fi vineri, 13 mai. Elevii lui Marius Vlădoi înfruntă lidera din play-out, ACSO Filiaşi. Meciul va avea loc de la ora 18.00, pe stadionul Brothers. Pe 21 mai, Claudiu Traşcă şi colegii săi vor juca tot în Vâlcea, dar la Horezu, iar pe 27 mai, acasă, cu Potcoava. Obiectivul, în aceste runde, este să practice un joc frumos şi să obţină cât de multe puncte se poate din cele 9 puse în joc. În acest moment, Minerul e pe locul 5 într-un top al ultimelor clasate, din punctul de vedere al punctelor acumulate. ”Lanterna roşie” din Seria a V-a, Kids Tâmpa Braşov, are cele mai multe realizări dintre ”cenuşărese”. Formaţia pentru care joacă şi vâlceanul Andrei Dima, nepotul fostului preşedinte al AJF, Constantin Pintilie, a strâns 20 de puncte, insuficiente pentru a evita retrogradarea. Kids s-a aflat şi în sezonul trecut în situaţia de a ajunge în Liga a IV-a, dar s-a salvat in-extremis, în urma unui baraj cu campioana Vâlcii din sezonul precedent, FC Băbeni.

Articole Similare

Back to top button