Liga IIIFotbal

Minerul Costești, în tratative cu doi jucători de la ”Gică Popescu”, gemeni, care sunt și arbitri de fotbal

Marius Vlădoi și-a propus consolidarea lotului Minerului pentru partea a doua a campionatului. Va încerca, în această pauză competițională, să aducă jucători cu experiență, vâlceni, dar și tineri de perspectivă, care pot crește și pot ajuta la obținerea unor rezultate mai bune. Din primăvară ar putea juca pentru Minerul Costești și gemenii Darius și Denis Boldu. Aceștia au făcut junioratul la CS Hidro și SCM Rm. Vâlcea. Între timp au ajuns în Bănie, în curtea fostului mare fotbalist Gică Popescu. Au jucat pentru echipele de juniori republicani ale Școlii de Fotbal ”Gică Popescu”. ”Darius și Denis sunt doi copii buni, care au avut rezultate apreciabile atât la fotbal, cât și la învățătură. Ei au urmat și cursurile școlii de arbitri, la Vâlcea. Suntem în discuții avansate cu ei. Dacă își dau acordul, vor intra în programul de pregătire al echipei. Marius Vlădoi stabilește strategia, toate detaliile legate de acest lucru, de lot și de pregătire. Vor mai veni și alți jucători. Se va alătura echipei și Răzvan Milosteanu. E în urmă cu pregătirea, dar e motivat să recupereze, să ajungă la o greutate ideală, să revină în circuit și să ajute atunci când va fi nevoie”, a precizat Sergiu Holtei, președintele clubului din Costești.

Articole Similare

Back to top button