Liga III

Minerul Costeşti i-a prelungit împrumutul lui Ionuţ Neacşa, de la Olăneşti

Minerul Costeşti se pregăteşte pentru un nou sezon de Liga a III-a. A început formarea lotului pentru campionat. La ora jocului din Cupa României, de miercuri, 17 august, cu Horezu, Marius Vlădoi şi Laurenţiu Nicolaescu nu vor avea la dispoziţie toţi jucătorii pe care îi au în vizor pentru campionat. Lotul va fi unul restrâns din punct de vedere numeric. Pentru a se organiza mai bine, ”minerii” ar fi putut solicita reprogramarea jocului, însă având în vedere situaţia, pun mai mult baza pe Liga a III-a. Campionatul începe pe 27 august. Transferuri se vor mai putea face, însă, şi ulterior, până pe 5 septembrie. Au fost făcute deja câteva achiziţii. De exemplu, lui Ionuţ Neacşa, de la Olăneşti, juniori format de Ştefan Răcăreanu, i-a fost prelungit împrumutul la Costeşti. Din vechiul lot au rămas, alături de Nicolaescu şi Vlădoi, după cum am mai precizat, Denis Negoiţă şi Alexandru Zamfirescu. Mai sunt şi alte certitudini, care vor fi anunţate zilele viitoare. Şi Ion Marian, ultima dată la Horezu, s-ar afla printre noii veniţi. În altă ordine de idei, Minerul a disputat, săptămâna trecută, două partide de verificare, în care a folosit mai mult juniori şi jucători pe care îi cooptase pentru Liga a IV-a. Primul, cu Ioneşti, l-a pierdut categoric, în cel de-al doilea a remizat, scor 2-2, cu FC Păuşeşti Otăsău. Până pe 5 septembrie conducerea clubului face eforturi pentru a încropi un lot acceptabil, din punct de vedere valoric, pentru eşalonul 3.

Articole Similare

Back to top button