Liga IIIFotbal

Minerul Costești nu a reușit să pună piedică liderei

Vineri, 17 martie, pe arena Brothers, Minerul Costești a primit vizita liderei din Seria a VI-a a Ligii a III-a, CSM Alexandria. Formația coordonată de Marius Vlădoi și Laurențiu Nicolaescu a încercat să pună frână celei mai bune formații din grupă, însă teleormănenii au plecat cu toate cele trei puncte de la Vâlcea. Confruntarea s-a terminat la scorul de 0-2.

În ofensivă, vâlcenii nu au pus probleme. Au avut câteva lovituri libere și vreo două șuturi spre poartă, care nu și-au găsit ținta. Nici oaspeții nu au impresionat, nu au dominat ”copios”, așa cum poate s-ar fi așteptat. Au fost, însă, pragmatici. Prima ocazie de a înscrie au avut-o în minutul 12, după un luft al lui Negoiță. Denis Vlădoi a reușit să evite autogolul printr-o paradă spectaculoasă. După o fază fixă, un corner, în minutul 27 echipa pregătită de Ștefan Odoroabă a trecut în avantaj. Nemarcat, din interiorul careului, cu capul, Georgescu a trimis balonul la vinclu: 0-1. Pe final de repriză, fostul atacant de la Horezu și Dăești, Florin Cioablă, a fost implicat într-un duel aerian cu Stanca, în urma căruia jucătorul Minerului a ieșit destul de șifonat. A acuzat o lovitură cu cotul în cap. Cioablă a primit galben. Gazdele au cerut eliminarea acestuia. Oaspeții au susținut că jucătorii s-au dat cap în cap.

Partea secundă a început cu o bară pentru Alexandria. Același Georgescu, din lovitură liberă, a trimis balonul, de la 30 de metri, în transversală. Teleormănenii au mai avut o situație importantă de a marca în minutul 50, la acțiunea lui Neagu, dar balonul a fost deviat în corner. În minutul 63, campioana de iarnă din Seria a VI-a și-a dublat avantajul. Golul 2 a venit tot după o fază fixă, un corner executat de Neagu. Mingea a depășit apărarea gazdelor, s-a dus spre colțul lung, Denis Vlădoi nu a putut să îndepărteze pericolul. Balonul l-a lovit în spate pe Nicolaescu și din el s-a dus în poartă: 0-2. Asta a fost tot, și de o parte și de cealaltă. De menționat este că Larry Nicolaescu, căpitanul Minerului, a avut o săptămână grea. Și-a spart de două ori capul în câteva zile. De fapt, arcada. Prima dată, la Călimănești, apoi la antrenament, iar acum a fost validat ca marcator pentru Alexandria. Nu din vina lui!

În ultima etapă din sezonul regulat, Minerul Costești, care a ajuns pe ultimul loc după ce Vedița Colonești a câștigat derby-ul Oltului, cu Potcoava, va juca la Fedeleșoiu, cu Dăești.

În partida cu Alexandria au jucat pentru Minerul: D. Vlădoi – D. Negoiță (46 – Hulpușiu), Nicolaescu, I. Marian, Cuibari (46 – Fierbințeanu), Stanca, Niță, Enache, Vasilescu (46 – Pătulea), Manole (68 – Filip), R. Dinu (83 – Gavrilaș).

Articole Similare

Back to top button