Liga IVFotbal

Minerul Berbești a avut 25 de jucători la primul amical! Bogdan Nica, antrenor principal

În acest week-end, Minerul Berbești a început un nou capitol. Și-a reluat pregătirile cu un meci amical. A întâlnit Măgura Slătioara. Interesul a fost mare. 25 de jucători s-au prezentat la teren. O parte din ei sunt în probe, dar sunt șanse mari să rămână. Ceilalți au fost actuali și jucători din vechea gardă, care au ales să se întoarcă la ”matcă”. În acest meci au evoluat și patru jucători din pepiniera clubului Minerul. ”Scorul nu contează. Scopul a fost să ne reunim și să vedem jucători noi. De echipa mare se va ocupa Bogdan Nica, ajutat de Cătălin Bîrdac și Marius Voicu (Chiki)”, a precizat Laurențiu Gherghe, oficialul de la Minerul Berbești. Partida amicală cu Măgura Slătioara a fost arbitrată de Mihai Dragoș, jucătorul celor de la Minerul și de Alin Ciușcu, un prieten al berbeștenilor, care arbitrează în Germania.

Articole Similare

Back to top button