Mihai Dina – Florin Costea, posibil cel mai bun cuplu de atacanţi din Liga a II-a

dina si costea• experienţa lor s-ar împleti perfect cu viteza lui Radu Georgescu şi a lui Bogdan Geantă

În condiţiile în care va reuşi să-i legitimeze pe Mihai Dina şi Florin Costea, CSM Rm. Vâlcea ar putea avea cel mai puternic cuplu de atacanţi din Liga a II-a. Amândoi au jucat şi la FCU Craiova, reuşind să înscrie, peste 80 de goluri în cinci sezoane. Imediat după ce a sosit la Vâlcea, Dina a ieşit la o plimbare cu bunul său prieten. „Doi fotbalişti şi două caractere adevărate”, „Vă mulţumim că ne-aţi făcut copilăria mai frumoasă”, „Două legende care îmi făceau ziua mai fericită când le vedeam”, „Succes, băieţi, alături de Jerry”, au fost doar câteva dintre mesajele de susţinere pe pagina de Facebook a lui Mihai Dina.

„Jerry” Gane îi cunoaşte foarte bine pe cei doi, mai ales că au jucat timp de un sezon în Bănie. În campionatul 2005-2006, „Jerry” a înscris şase goluri pentru FCU – în 13 jocuri oficiale de Liga I. „Florin este unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, un adevărat profesionist, un atacant de clasă. Am jucat ani buni împreună. Am fost chiar şi colegi de cameră la Craiova. Ar fi ceva super să facem atacul la Vâlcea. Deocamdată însă, nici eu şi nici el nu am luat o decizie cu privire la viitorul nostru. Urmează să dau un răspuns în acest week-end. Îmi place la Vâlcea, e un grup frumos. Cu 2-3 achiziţii, se poate face o echipă care să spere la mult mai multe”, a spus Mihai Dina. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button