Fără categorie

Mihai Desrobitu va boxa pentru a patra oară la profesioniști! ”Îi voi face mândri pe toți vâlcenii!”

Vineri, 30 iulie, la Timișoara se va desfășura Gala Boxing Fighting Championship, în care Flavius Biea își va apăra centura mondială. Adversar îi va fi un mexican. Evenimentul începe la ora 20.00 și va fi transmis pe PRO X. În total, 14 sportivi de valoare la acest nivel își vor împărți pumni în ring. Amansio Paraschiv, Bogdan Stoica se regăsesc printre pugiliștii care vor boxa în cadrul BFC. De asemenea, un vâlcean are ocazia de a-și demonstra valoarea la cel mai înalt nivel. Mihai Desrobitu va urca pentru a patra oară în ring, la nivel de profesioniști. În precedentele trei lupte s-a bucurat de succes. Speră ca istoria să se repete și acum. Lui Mihai i se va opune bulgarul Emil Neykov. Duelul dintre România și Bulgaria, de la categoria semigrea, va fi al doilea din grila galei.

Am început un proiect și vrem să-l ducem până la capăt. Suntem pe drumul cel bun. Mihai este un copil bun, care merită să ajungă la un nivel înalt. Dacă nu credeam în el, nu ne-am fi implicat nici eu, nici Mihai Barbu, Liviu Ungureanu. Jean Preda i-a pus mănușile în mâini. Apoi a ajuns pe mâna lui Marius Băluță. Are trei meciuri la profesioniști. Vineri va fi al patrulea. Nu va avea un meci ușor, dar suntem convinși că munca din ultimele luni va da roade. Nu mă așteptam să reușim chiar de la prima gală, dar Dumnezeu a fost cu noi. La profesioniști, totul e diferit. Pregătirea e altfel, necesită multe eforturi, un program strict, cu sparring-uri tari, medicamentație și tot ce trebuie pentru a-i oferi liniște sportivului să se concentreze doar pe box. Eforturile sunt din partea tuturor. Nu e ușor nici din punct de vedere financiar, dar am avut norocul să avem alături de noi oameni care au apreciat munca noastră, proiectul pe care îl avem. Foarte mulți s-au oferit să ne ajute. Chiar au fost persoane care ne-au contactat ele înainte de a le cere noi ajutorul. Sper ca vâlcenii să aprecieze ceea ce facem. Nu vrem nimic gratis. Le vom oferi satisfacții, o imagine bună. Următorul pas, după gala de la Timișoara, este să ieșim și în afara țării. Vom încerca să mergem la gale din Germania, Anglia, Franța. Suntem bine poziționați în lumea asta, iar acest lucru ne ajută să realizăm ce ne-am propus. Vrem să ajungem să emitem pretenții la o centură europeană. Nu ne oprim după 4-5 meciuri”, a precizat Marcel Boboc.

A fost o pregătire lungă și grea. Am trecut și printr-un proces de slăbire, de la 98 de kilograme am ajuns la 81. Voi boxa la categoria semigrea. Consider că sunt pregătit pentru această nouă provocare. Vreau să-i fac mândri pe toți vâlcenii! Le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut și au crezut în mine, tuturor sponsorilor, dar în special lui nea Marcel Boboc, lui Bebe Barbu, care sunt ca și familia mea”, a spus și Mihai Desrobitu, înaintea celui de-al patrulea meci de la profesioniști. Înaintea galei, Mihai, alături de Bebe Barbu, Marcel Boboc au mers la Mănăstirea Frăsinei, pentru reculegere și pentru a primi binecuvântarea părintelui Ioachim. Desrobitu a simțit nevoia să aprindă o lumânare și la Vaideeni, în locul unde își doarme somnul de veci cel care și-a pus, de asemenea, amprenta pe cariera sa sportivă, Marius Băluță.

Articole Similare

Back to top button