Mihai Ciobanu vrea să-l repatrieze pe Robert Miu, de la AS Căzăneşti
• RAPID STOENEŞTI
Rapid Stoeneşti se va reînscrie din nou în campionatul Ligii a V-a, dar oficialii acestei echipe speră că AJF Vâlcea nu va menţine acelaşi sistem competiţional de anul trecut (cu play-off şi play-out), care s-a dovedit a fi falimentar pentru fotbalul mic. Până la startul noului sezon, antrenorul govorean Mihai Ciobanu încearcă să încropească un lot cu care formaţia din Stoeneşti să facă o figură frumoasă în eşalonul de „onoare”. Tehnicianul a spus că niciun jucător nu şi-a exprimat dorinţa să plece de la Stoeneşti, numai că nici la capitolul achiziţii nu sunt noutăţi, deocamdată. „Singura incertitudine o avem în ceea ce-l priveşte pe Robert Miu, un tânăr mijlocaş care a fost în lotul nostru până ce ne-am retras din campionat, în primăvară. Ulterior, el a plecat să joace în Zăvoi, la juniorii de la CSM Rm. Vâlcea, numai că am aflat că între timp a ajuns la AS Căzăneşti, echipă pentru care a evoluat în ultimele etape din Liga a IV-a. În aceste condiţii, nu văd rostul pentru care ar mai rămâne acolo. La CSM era altceva, l-ar fi ajutat în carieră, dar aşa nu cred că mai e posibil să rămână la Căzăneşti. Pur şi simplu a fost deturnat fără acordul nostru. El vrea să revină la Stoeneşti, iar din acest motiv a şi jucat la noi în turneul amical de la finele săptămânii trecute. În perioada următoare, ne vom interesa în ceea ce priveşte situaţia lui şi sper să rezolvăm pozitiv această problemă”, ne-a declarat Ciobanu. (N.C.)