Liga IV

AS Mihăeşti, cantonament de 5 stele, la Buşteni

De la întreruperea campionatului şi până în prezent, jucătorii de la AS Mihăeşti au încercat să se menţină în formă. Săptămânal s-au întâlnit şi au făcut mişcare în Râmnic, la o bază sportivă cu teren sintetic. Săptămâna trecută, formaţia din comuna administrată de Constantin Bărzăgeanu a depăşit ”barierele”. A susţinut un mini-cantonament, într-o staţiune montană. Mihăeştenii au fost într-un stagiu de pregătire la Buşteni. Acesta s-a încheiat cu un meci amical, împotriva echipei locale, pe care gruparea vâlceană l-a câştigat cu scorul de 8-4.

”Nu renunţăm la ideea de a juca fotbal, chiar şi în aceste vremuri grele. Sportul înseamnă sănătate, fotbalul înseamnă mişcare, iar mişcarea face bine întregului organism. Aşteptăm începerea competiţiilor, o decizie din partea autorităţilor competente, însă până atunci facem tot posibilul să ne menţinem într-o formă fizică bună. În week-end-ul trecut am fost în cantonament la Buşteni, acolo unde am urmat un program riguros de pregătire. Înaintea acestuia am făcut teste pentru depistarea COVID-19, chiar dacă unii dintre noi suntem deja vaccinaţi. A fost o acţiune reuşită, care a demonstrat încă o dată faptul că suntem un grup unit, format din oameni de calitate, dornici de mişcare, de socializare, serioşi şi cu sufletul alături de echipă. Cantonamentul a fost posibil graţie implicării unor persoane cu suflet mare: Mircea Amărăzeanu, Cătălin Flămânzeanu, Bogdan Popescu, Iustin, Florin Ştefan şi alţi iubitori ai sportului-rege, care s-au preocupat şi pentru achiziţionarea unui nou echipament sportiv. Cu sprijinul acestor oameni dragi, al primarului Constantin Bărzăgeanu, antrenorului Marinel Mazilu, vom duce mai departe tradiţia fotbalistică începută în urmă cu 50 de ani de regretatul preşedinte de club Ion Popescu, ”Nea Ion”, aşa cum îl ştia toată lumea, pe care l-am pierdut anul trecut”, a declarat Cristi Rădulescu, managerul echipei AS Mihăeşti, cu privire la ultimele noutăţi din tabăra formaţiei sale.

Articole Similare

Back to top button