Administratie

Miercuri, Gîngu a depus la CNI al 8-lea proiect. Vizează construcţia unui cămin cultural la Bogdăneşti

Primarul Gheorghe Gîngu vrea să îmbunătăţească viaţa locuitorilor din Bujoreni, să aibă o comună modernă, dezvoltată din toate punctele de vedere şi europeană. De aceea, permanent, caută fonduri pentru investiţii şi ia decizii care, uneori, surprind, dar sunt în interesul comunităţii sale.


„Pentru că avem ambiţie şi perseverenţă, pentru că putem şi vrem să muncim în folosul şi pentru binele cetăţeanului, Primăria Bujoreni a depus nu mai puţin de 8 proiecte la Compania Naţională de Investiţii (CNI), proiecte care, odată implementate, vor aduce un aport important la confortul şi traiul cetăţenilor din Bujoreni. Voi începe cu ultimul proiect depus, pentru că este şi cel mai recent, documentaţia fiind trimisă în data de 28 iulie 2021. Aşadar, am solicitat la CNI includerea în Programul Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social, subprogramul Aşezăminte culturale, a obiectivului de investiţii – Construcţie şi dotare Cămin Cultural Bogdăneşti. Avem însă şi obiective de investiţii care au fost deja introduse pe lista de sinteză şi vor primi finanţare”, a anunţat primarul Gheorghe Gîngu, cu menţiunea că se referă la: „Construire sală de sport la Şcoala Gura – Văii”, „Reabilitare, extindere, modernizare dotare Dispensar Medical Olteni” (proiect aflat în faza de elaborare a Studiului de fezabilitate şi la care se lucrează cu un expert al Băncii Mondiale), „Complex Administrativ – Sediul Primăriei şi sală de sport în satul Olteni” (SF finalizat şi depus în vederea aprobării indicatorilor tehnico-economici, după care urmează licitaţia), „Modernizare reţea de apă potabilă şi fose septice în U.A.T. Comuna Bujoreni” (introdus pe Lista de sinteză şi cu SF în lucru) şi – nu în ultimul rând – „Refacere pod peste Pârâul Valea Bujorencii şi drum comunal” (proiectul în faza de licitaţie, cu 7 ofertanţi înscrişi). Alte proiecte depuse la CNI şi care aşteaptă finanţare sunt: „Construire şi dotare grădiniţă cu loc de joacă specializat pentru preşcolari în incinta Şcolii Primare din Satul Olteni” şi „Modernizare reţea rutieră în U.A.T. Comuna Bujoreni” (40 km. / se lucrează la documentaţie). „În final, vreau să vă asigur, dragi locuitori ai comunei Bujoreni, că rămânem consecvenţi în încercările noastre de a obţine cât mai multe fonduri europene sau guvernamentale pentru frumoasa noastră localitate. Proiectele sunt de durată, însă sunt sigure şi cu rezultate vizibile”, a conchis primarul Gîngu.

 

Articole Similare

Back to top button