Administratie

Microbuze electrice şi staţii moderne şi la Bujoreni

Încă două investiţii au fost aprobate, zilele trecute, în etapa a II-a a proiectului “Extinderea transportului public de călători către zonele turistice din judeţul Vâlcea”, care vizează dezvoltarea transportului public şi în comuna Bujoreni. Contractele de finanţare au fost semnate zilele trecute de primarul Râmnicului, Mircia Gutău, pentru că, după cum se ştie, Primăria municipiului este lider de proiect. Una din investiţii, ce are o valoare totală de peste 4,46 milioane de euro, constă în achiziţionarea a 15 microbuze electrice care vor deservi şi comuna Bujoreni (în cadrul ADI Transport), montarea a 15 staţii de încărcare electrică, precum şi lucrările de branşare ale staţiilor. Cel de-al doilea proiect vizează investiţii în sisteme de transport inteligente (ITS), adică tot ce înseamnă digitalizarea transportului public de persoane: soluţii de taxare, inclusiv e-bilete sau e-ticketing; sisteme integrate de informare a călătorilor. „Nu pot să fiu decât recunoscător partenerilor noştri şi colegilor mei din Primăria Bujoreni pentru această reuşită. Prin implementarea acestor importante proiecte, vom asigura la Bujoreni un transport în comun eficient, ecologic, rapid, modern şi accesibil. Rezolvăm astfel problema navetiştilor, a elevilor şi a tuturor cetăţenilor interesaţi din comună, oferindu-le o modalitate de deplasare uşoară între Bujoreni şi localităţile componente. Comuna noastră este legată, ca traseu, de Călimăneşti, aşadar acesta va fi traseul principal. Însă vom mai avea încă două trasee, către Bogdăneşti şi Olteni – Malul Alb, iar în viitor le vom extinde în toate zonele din localitate. “Extinderea transportului public de călători către zonele turistice din judeţul Vâlcea”, proiect finanţat în etape, aşa cum spuneam, a fost depus în urma unei asocieri – ADI Transport – între Râmnicu Vâlcea, Bujoreni, Dăeşti, Călimăneşti, Vlădeşti, Băile Olăneşti, Mihăeşti, Ocnele Mari şi Govora. Investiţia vizează extinderea transportului de călători din Municipiul Râmnicu Vâlcea către localităţile învecinate şi staţiunile balneare din judeţ, respectiv achiziţia de autobuze nepoluante – electrice, care cuprind şi staţii de încărcare rapidă – pe traseu, respectiv staţii de încărcare lentă”, a făcut cunoscut primarul Gheorghe Gîngu, de la Bujoreni.

Articole Similare

Back to top button