FotbalDiverse

Metafora și Academia Steaua Adevărată, din Liga Juniorilor Vâlceni, au fuzionat

Liga Juniorilor Vâlceni la minifotbal continuă. Fără Academia ”Steaua Adevărată”. Aceasta s-a unit cu Metafora. ”Metafora a pierdut ultima partidă din campionat în fața echipei SCM și a rămas și fără jucători importanți. Din această cauză, am fost nevoit să găseasc o soluție. În ASA a avut loc un scandal iar noi am mai pierdut jucători. Am  găsit în sfârșit rezolvarea pentru problema echipei mele. Metafora și Academia ASA se unesc! Cum va continua proiectul și care sunt obiectivele? Noua echipă formată de fuziunea dintre Metafora și Academia ASA se va numi AMF VIITORUL METAFORA și va evolua în campionat sub numele de VIITORUL METAFORA 2021 de pe locul al treilea în campionat. Clubul va prelua palmaresul Metaforei precum și culorile alb-albastru ( acasă) și roșu și galben deplasare, tradițiile, dar va fii în mare parte format din jucătorii ce au făcut senzație Academiei ASA în acest sezon. Conducerea o să fie formată din Abel Tesner – președinte, eu – antrenor, Popa Andrei director sportiv și antrenor secund. Clubul va avea ca obiectiv cel puțin podiumul și dacă se poate, câștigarea campionatului. Ce se întâmplă cu locul lăsat vacant de Metafora? În locul Metaforei va intra în campionat «satelitul» său, Unirea Steaua Adevărată, care va purta numele de ACS Unirea 2022, dar va avea o conducere separată. Clubul o să fie condus de Alex Ionică și Rareș Răducu, ucenici ai mei și va avea în componență jucători de la fosta Unirea ( grupa secundară a Academiei ASA) sau rezerve ale Academiei ASA. Această fuziune a fost realizată în urma problemelor întâmpinate de cele două echipe pe parcursul sezonului și în ideea de a forma o singură echipă, unită și dornică de succes!”, a explicat Robert Sinișteanu, unul dintre promotorii campionatului Liga Juniorilor Vâlceni.

„Am realizat un lucru ce nu s-a mai întâmplat niciodată în istorie. Metafora și Academia s-au unit într-un singur club! Putem spune acum că Metafora nu mai suntem noi. Metafora suntem toți! Vom lupta pentru glorie și pentru culorile acestui club. Eu împreună cu subsemnatul Popa Andrei vom conduce acest club unit și vom încerca să obținem rezultate. Dorim să jucăm cu sufletul și să ne implicăm cu toții pentru a forma un proiect de o valoare în primul rând morală. Ne dorim o echipă unită și dornică să lupte până la ultima picătură de energie pe teren, să dea totul și să obțină rezultate. Ne vom antrena și vom dovedi că se poate chiar și cu un lot aparent fără valoare. Jucătorii acestui club vor lupta pentru Metafora și pentru istoria și cultura ei, pentru frumusețea acestui club! Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a mai adăugat Robert Sinișteanu.

Articole Similare

Back to top button