MESSI de ORO
În plină perioadă de stabilire a echipelor ce vor juca în grupele Champions League şi Europa League a început sau stă să înceapă şi sezonul de toamnă în principalele campionate din Europa: Anglia, Germania, Franţa (este început), Spania, Italia (nu a început încă, dar s-a disputat Supercupa).
A devenit un obicei ca orice nou sezon competiţional să debuteze cu supercupa unei ţări, un meci disputat de obicei între câştigătoarea campionatului şi câştigătoarea cupei, cu excepţia campionatelor unde în sezonul precedent o echipă a făcut „eventul”. Italienii au hotărât să joace supercupa în China, la Beijing, iar Milan a câştigat-o acum două săptămâni într-o nouă ciocnire istorică cu un Inter ce se „dezintegrează” lună de lună după apogeul atins în mai 2010 cu Mourinho la cârmă. Acum trufaşul portughez încearcă (deocamdată fără succes) să stopeze hegemonia Barcelonei în Spania şi în Europa. Duminică seara şi miercuri noaptea spre joi, Supercupa Spaniei şi-a desfăşurat cele două manşe între marile rivale, Barca şi Real. Au fost două meciuri senzaţionale în care orice superlativ are acoperire. Granzii Spaniei sunt de fapt granzii Europei sau ai lumii pământene, deşi apelativele pentru componenţii celor două echipe sunt „galacticii” Realului şi „extratereştrii” Barcelonei.
Duminică seara, pe Santiago Bernabeu, Realul a jucat frumos, agresiv, a dominat copios, dar Barcelona, norocoasă, a reuşit să obţină un 2-2 nemeritat după aspectul jocului. A doua partidă disputată miercuri noapte pe Camp Nou a fost însă de o frumuseţe aparte. Meciul acesta i-a adus Realului prima înfrângere în ultimele două luni, perioadă în care era singura echipă europeană neînvinsă în meciuri amicale sau oficiale.
Realul, în modernul 4-2-3-1, Barcelona, în ofensivul 4-3-3, au oferit cea mai frumoasă partidă dintre cele şase (!) disputate între ele în acest an. Mix-ul spaniolo-argentinian al Barcei a avut câştig de cauză în fata celui portughezo-spaniol al Realului în primul rând pentru că există Messi. Cel mai bun fotbalist al lumii în ultimii doi ani ne-a arătat încă odată, dacă mai era nevoie, de ce nu are egal: a înscris două goluri senzaţionale („scăriţă” cu dreptul şi voleu năprasnic cu stângul), dar a şi pasat măiestru la primul gol al catalanilor la care l-a lăsat pe Iniesta singur cu Casillas şi acesta nu a iertat.
Degeaba s-a zbătut Realul nouăzeci şi ceva de minute, degeaba a pregătit Mourinho meciul în zeci de antrenamente şi multe nopţi de insomnii, căci de fiecare dată apare geniul micuţului argentinian şi-i dă peste cap toate planurile. La ora aceasta Realul este mult mai pregătită fizic şi tactic, dar Barcelona străluceşte prin individualităţi. Şi ce-şi doreau mai mult fanaticii suporteri blau-grana decât pe Fabregas lângă Messi!? Fiul rătăcitor s-a întors în sfârşit acasă, a intrat în joc în a doua repriză şi a făcut-o de parcă nu fusese plecat 10 ani la Arsenal. Faza golului victoriei din minutul 87 (în care s-a jucat dintr-o atingere pe traseul Fabregas – Messi – Adriano – Messi), i-a extaziat pe cei aproape 93.0000 de suporteri din tribune şi supărat la culme pe jucătorii Realului, nervii acestora cedând în prelungiri. Atunci brazilianul (?) Marcello a avut o intrare criminală la Fabregas după care s-a creat un meleu general în care s-au împărţit la greu ghionturi, urecheli, palme, pumni.
La final jucătorii şi conducătorii Realului, lipsiţi de fair-play, neacceptând înfrângerea, nu au participat la ceremonia oficială şi au jurat probabil încă o dată răzbunare. Războiul deja a (re)început!
• Dan SĂRARU
