Medicul Alin Pavelescu, de la Drăgăşani: „Este important să vezi în primul rând omul, apoi pacientul”

alin pavelescuÎnfiinţat la Drăgăşani în 1996 de către medicul Alin Pavelescu şi soţia sa, Doina, cabinetul PavMed este un reper pentru cetăţenii care trăiesc în oraşul dintre vii. De-a lungul vremii, mii de pacienţi şi-au tratat aici afecţiunile ORL şi oftalmologice, primind ajutor profesionist de la doi medici dedicaţi profesiei. Însă, pe lângă sprijin medical, oamenii au mai primit ceva important: respectul cuvenit. Pentru că, aşa cum spune Alin Pavelescu, pentru ei chiar contează ca pacientul să nu fie privit în primul rând ca bolnav, ci ca om.

Domnule doctor, cum decurge colaborarea cu pacienţii?

Chiar dacă este un cabinet particular, eu şi soţia mea răspundem cu promptitudine la orice urgenţă medicală. Nu contează că suntem la Spitalul Municipal sau la PavMed, pacientul este cel mai important. Pentru mine, oamenii sunt cei mai importanţi. Pe unii dintre ei îi am pacienţi încă de când erau copii. Acum au şi ei copii, care mi-au devenit, la rândul lor, pacienţi. Este o relaţie extraordinară. Am pacienţi şi din judeţele vecine, în special din Olt, Argeş şi Gorj. În general, sunt oameni care au legătură cu ţinuturile astea.

Ce servicii medicale oferă PavMed?

La PavMed, oferim două tipuri de servicii medicale. Eu sunt medic ORL, iar soţia mea, Doina, este medic oftalmolog. Aparatura aflată în dotarea cabinetului său este una de ultimă generaţie, care îi dă posibilitatea să dea diagnostice precise. De asemenea, oferă tratament ambulatoriu de specialitate, iar în cazul în care pacienţii au nevoie de tratament în spital, îi redirecţionează. La noi, pacienţii îşi pot comanda ochelari şi lentile de contact de cea mai bună calitate, pentru toate gusturile şi buzunarele. În ceea ce mă priveşte, ofer consultaţii ORL clasice, cu mici intervenţii şi diagnosticarea afecţiunilor uşoare, medii şi grave. Când mă confrunt cu afecţiuni grave, iau legătura cu medicii din ţară. Ştiu unde poate fi tratată cel mai bine o anumită afecţiune şi mă adresez direct acelui medic specialist. Dacă pacienţii mei au afecţiuni care depăşesc limitele asistenţei medicale din Drăgăşani, pun imediat mâna pe telefon ca să vorbesc cu colegi din clinici, care au tot ce le trebuie pentru a-i trata.

Ne puteţi da exemple de cazuri de extremă urgenţă tratate în cabinetul dumneavoastră?

Unele dintre cazurile extreme cu care mă confrunt sunt reprezentate de insuficienţele respiratorii acute. În ultimii ani, am făcut mai multe traheotomii de mare urgenţă. În 30 de secunde, trebuie să execuţi o incizie la nivelul gâtului, cu perforarea traheei, în care se introduce o canulă. Dacă nu faci acest lucru, omul respectiv poate muri.

Ce sfat aveţi pentru cei care nu vor să ajungă la medic cu probleme grave de sănătate?

Îi sfătuiesc pe oameni să-şi trateze simptomele cu seriozitate. Afecţiunile trebuie tratate din timp din mai multe puncte de vedere: se vindecă mai repede, iar tratamentul este mult mai ieftin.

După 30 de ani de experienţă, mai vedeţi oamenii în spatele bolnavilor?

Noi suntem din vechea generaţie, care are un cult pentru pacient. Pentru noi, jurământul lui Hipocrat nu este doar o vorbă în vânt. Asta nu înseamnă că noua generaţie nu este pe drumul cel bun, însă poate că noi avem mai multă răbdare. Considerăm pacientul în primul rând un om, şi apoi un bolnav. Pacientul îşi dă seama ce fel de om eşti după cum intră în cabinet, după tonul tău, după intensitatea vocii… El şi aşa vine la tine angoasat, nu trebuie să-i mai amplifici starea cu o atitudine nepotrivită. (C.L.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button