Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Politica

Medicii şi pacienţii de la Drăgăşani infirmă fake news-ul aruncat şi rostogolit de o minte bolnavă, în spaţiul public

Medicii şi pacienţii de la Spitalul „Costache Nicolescu”, din municipiul Drăgăşani, infirmă fake news-ul aruncat şi rostogolit de o minte bolnavă, în spaţiul public. Aceştia spun că, de vreo 2 ani, în unitate, se execută ample lucrări de modernizare, de extindere şi dotare cu fonduri europene, iar din acest motiv există un oarecare deraj şi spaţiul disponibil este ceva mai restrâns. Cadrele medicale îşi fac însă datoria şi pacienţii sunt trataţi cu maximă responsabilitate. Din punctul lor de vedere, campania de denigrare a angajaţilor din spital şi a autorităţilor locale are conotaţii politice bolnave şi este paralelă cu realitatea.


În ultimele săptămâni, la modul foarte general şi folosindu-se imagini trucate, reprezentanţii Spitalului „Costache Nicolescu” au fost acuzaţi că nu recondiţionează spaţiile din unitate şi că nu-i tratează aşa cum ar trebui pe pacienţi, aceştia din urmă fiind nevoiţi să stea foarte mult timp cu lenjeria neschimbată, dar şi să accepte mâncare proastă. Medicii şi pacienţii de la Spitalul „Costache Nicolescu” au explicat public că situaţia nu este roz şi că şantierul crează un disconfort, dar lucrurile nu sunt nici pe departe aşa cum au fost prezentate în spaţiul public, din dorinţa unor politicieni de a puncta electoral. Cât priveşte lucrările pe fonduri europene, şi unii şi alţii au fost de acord că acestea sunt extrem de necesare, tocmai pentru că există anumite probleme ce trebuie remediate. La ora actuală, datorită primarului Cristian Nedelcu, la spitalul din Drăgăşani, sunt în derulare mai multe proiecte cu finanţare europeană. Primul, în valoare de 10.698.205,70 lei, este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 şi vizează extinderea şi dotarea Ambulatoriului, respectiv: realizarea unei unităţi medicale moderne, extinsă şi dotată pentru servicii medicale comunitare şi ambulatorii; dotarea a 12 cabinete şi 2 spaţii de imagistică, radiologie şi birou de informaţii / internări; echipamente şi mobilier medical. Proiectul a început oficial în a doua parte a anului 2019, dar din cauza pandemiei a fost întârziat şi se va încheia cel târziu în decembrie a.c.. Al doilea proiect european derulat la spital prevede creşterea eficienţei energetice a acestuia. A fost lansat tot acum 2-3 ani şi, din cauza pandemiei, s-a decalat şi acesta până la finele lui 2023. Este finanţat prin POR, Axa 3, are o valoare de 8,5 mil. lei şi, în linii mari, prevede: reducerea consumului total de energie electrică și termică prin reabilitarea termică și refacerea învelitorii și a șarpantei la corpurile A și B, reabilitarea termică a clădirii „Ginecologie – bloc operator – internare de zi – ATI”, consolidarea, recompartimentarea și reabilitarea termică a Secției Psihiatrie și construirea unei clădiri pentru Cogenerare; realizarea de unități de producere a energiei pentru consumul propriu; asigurarea accesibilității persoanelor cu handicap prin crearea de facilități interioare și exterioare și respectarea exigențelor specifice persoanelor cu dizabilități; realizarea unei strategii pentru eficiența energetică. Al treilea proiect european este „Creşterea siguranţei pacienţilor în Spitalul Municipal Drăgăşani” şi se implementează prin POIM. Este o investiţie de 10,5 mil. lei, bani nerambursabili, care se realizează în corpurile A şi B, C4, în secţiile CPU, ATI şi în Blocul Operator. În paralel, în ultimii ani, la spitalul din Drăgăşani, s-au făcut şi alte investiţii, din bugetul local, şi – cu siguranţă – se vor realiza şi altele în viitor. Sigur că toate aceste lucrări generează, cum spun medicii şi pacienţii, un disconfort, dar sunt necesare şi urgente. La finalul acestor proiecte, comunitatea va avea numai de câştigat, aşa cum se va întâmpla şi la Râmnicu Vâlcea, Horezu, Brezoi sau în alte localităţi în care, de când au apărut oportunităţile de a moderniza spitalele cu bani europeni, există proiecte. Şi slavă Domnului că există!

 

Articole Similare

Back to top button