Liga II

Mediaş şi Clinceni, excluse din Liga a II-a! Timişoara şi Constanţa (sau noua FCSB 2) continuă în eşalonul secund

Noul sezon al Ligii a II-a va începe pe 6 august. În mare, se cunosc echipele care vor lua startul în acest eşalon. FRF a anunţat ce cluburi au primit certificatul pentru participarea în competiţie. În calcul nu au fost luate echipele nou-promovate, care nu au avut timp suficient pentru a depune documentele impuse, după barajul la care au participat. Noul campionat se va desfăşura după sistemul de anul trecut, cu 20 de echipe la start. Sezonul regulat va cuprinde doar meciurile din tur. La finalul primei părţi, se trage linie. Primele şase clasate vor merge în play-off, iar celelalte 14, în play-out. Aici, se va juca tur-retur în play-off şi doar tur, în play-out. Din Liga a III-a au promovat, Oţelul Galaţi, Progresul Spartac, CSM Slatina, CSC Dumbrăviţa şi Minaur Baia Mare. Acestea se alătură echipelor care au evoluat şi în sezonul trecut la acest nivel şi au obţinut pe teren dreptul de a continua, respectiv formaţiilor: Steaua Bucureşti, Concordia Chiajna, Unirea Slobozia, Csikszereda Miercurea Ciuc, FC Buzău, Unirea Dej, CSC Şelimbăr, Metaloglobus Bucureşti, Politehnica Iaşi, Viitorul Pandurii Tg. Jiu, Ripensia Timişoara şi FC Braşov. Gaz Metan Mediaş şi Academica Clinceni, retrogradate din Liga I, nu au primit licenţa pentru Liga a II-a. Locul acestora va fi luat de două dintre retrogradatele din eşalonul secund, Politehnica Timişoara şi Unirea Constanţa, care se va transforma, se pare, în FCSB 2. Doar una dintre retrogradatele de pe prima scenă fotbalistică a ţării a primit licenţa pentru Liga a II-a, respectiv SC Dinamo 1948 S.A.
Vă prezentăm, în continuare, comunicatul Comisiei de Licenţiere a FRF referitor la cluburile care au primit certificare pentru a participa în eşalonul secund:
”Au primit Certificatul pentru participarea în competiţiile de club Campionatul Naţional Liga 2, pentru sezonul 2022-2023, următoarele cluburi (participante în Liga 1 şi Liga 2 în sezonul 2021-2022):
1. Asociaţia Club Sportiv Municipal Politehnica Iaşi
2. Asociaţia Clubul Sportiv Fotbal Club Braşov – Steagul Renaşte
3. Asociaţia Clubul Sportiv Viitorul Pandurii Târgu Jiu
4. Asociaţia Fotbal Club Unirea Constanţa
5. Asociaţia Futball Klub Csikszereda Miercurea Ciuc
6. Club Sportiv Comunal 1599 Şelimbăr
7. Clubul Sportiv al Armatei – Steaua
8. Fotbal Club Metaloglobus Bucureşti SA
9. Fotbal Club Unirea Dej
10. Societatea Comercială Fotbal Club Ripensia Timişoara SA
11. Societatea Sportivă Universitară Politehnica Timişoara
Următoarele cluburi au obţinut Licenţa de Liga 1 şi, implicit, Certificatul pentru participarea în Liga 2, 2022-2023:
1. Asociaţia Fotbal Club Unirea 04 Slobozia
2. Asociaţia Sportivă Fotbal Club Buzău
3. Clubul Sportiv Concordia Chiajna
4. SC Dinamo 1948 SA
Pentru cluburile participante în Campionatul Naţional Liga 3 2021-2022, procesul pentru obţinerea Certitificatului de participare în Liga 2, 2022-2023, este în curs de desfăşurare”.

Articole Similare

Back to top button