Atletism

Medeea Muşulete, dublă medaliată în finala Under 16. Ştefania Balint, bronz la 400 metri

Săptămâna trecută, la Bucureşti, a avut loc şi etapa finală a Campionatului Naţional Under 16. Două sportive vâlcene s-au evidenţiat la această competiţie. Medeea Muşulete, de la CNMB şi CS Chimia, a urcat de două ori pe podium. Sportiva pregătită acum de Marinela Mirea (până la această vârstă s-a aflat sub comanda lui Claudiu Cîrstea) a obţinut titlul de vicecampioană naţională la 100 metri plat şi bronzul la 200 metri. În ambele curse a înregistrat recorduri personale: 12.62 secunde la 100 metri şi 26.08 la 200 metri. La întrecerea de pe stadionul Iolanda Balaş Soter s-a mai evidenţiat şi Ştefania Balint, care a reprezentat Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân şi CS Chimia. Eleva Alinei Enescu a cucerit medalia de bronz la 400 metri. O altă sportivă de-a Alinei Enescu, de la CNMB, dar legitimată la CSM Oneşti, Alesia Băcanu, a terminat pe locul 3 (tot medalie de bronz) cursa de 300 metri garduri. La finala Campionatului Naţional Under 16 au participat 242 de atleţi, de la 73 de cluburi.

Articole Similare

Back to top button