Liga Nationala

Meciul dintre Gloria Bistriţa şi SCM Rm. Vâlcea va fi transmis pe TVR 2

Sâmbătă, 15 februarie, echipa de handbal vâlceană va disputa partida din etapa a XVI-a a Ligii Florilor, cu Măgura Cisnădie. Confruntarea va avea loc pe terenul formaţiei sibiene de la ora 18.00. După acest joc, ”municipalele” se vor deplasa la Bistriţa, pentru întâlnirea cu Gloria, din localitate. Meciul dintre cele două formaţii din partea de sus a clasamentului Ligii Florilor este programat pentru marţi, 18 februarie. Va începe la ora 17.00 şi va conta pentru optimile Cupei României Fan Courier. Elevele lui Pera au o revanşă de luat în faţa grupării bistriţene. Gloria e singura echipă din România care le-a învins în acest an. S-a întâmplat pe 5 noiembrie, într-un joc din etapa a VIII-a a Ligii Florilor. Natallia Vasileuskaya şi colegele sale au învins Vâlcea cu scorul de 24-19. Partida de marţi, dintre Valcea şi Bistriţa va fi transmisă şi la TV. Aceasta va putea fi urmărită pe postul TVR 2. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button