Liga Nationala

Meciul cu Dunărea Brăila, ultimul în care spectatorii au avut acces în Sala Traian

Cele trei victorii consecutive obţinute de SCM Rm. Vâlea, în faţa unor adversare valoroase au fost posibile şi datorită sprijinului de care au beneficiat ”municipalele” din tribună. De fiecare dată suporterii au fost la datorie. Chiar dacă nu în număr foarte mare, ca în trecut. Galeria a însoţit echipa inclusiv la meciul din deplasare, cu Cisnădie. Partida cu Dunărea Brăila, din Sala ”Traian” a fost, însă, ultima la care au avut acces spectatorii. De acum înainte, pentru cel puţin o lună, accesul acestora pe stadioane şi în sălile de competiţie este interzis. Autorităţile au luat această decizie în contextul înmulţirii cazurilor de COVID-19 pe întreg teritoriul ţării. În cele patru săptămâni pentru care se aplică, deocamdată, restricţiile, SCM Rm. Vâlcea va disputa un singur meci din campionatul intern pe teren propriu, pe cel cu Dacia Mioveni, pe 6 noiembrie. Mai are însă un joc în EHF European League, pe 13 noiembrie, când Iryna Glibko şi colegele sale chiar ar fi avut nevoie de sprijinul celui de-al optulea jucător.

Articole Similare

Back to top button