Liga IV

Meci cu scântei la Şirineasa

* brezoienii au avut doi jucători eliminaţi şi au acuzat prestaţia arbitrului de centru Alin Croitoru

Lotru Brezoi s-a întors fără niciun punct de la Şirineasa, acolo unde echipa antrenată de Lucian Catargiu a fost învinsă cu scorul de 2-0. Meciul a fost foarte echilibrat, golul al doilea fiind înscris în minutul 88, atunci când Fistogeanu a executat cu precizie o lovitură liberă de la 20 metri, în plasa porţii lui Şuldac, cel care l-a înlocuit între buturi pe titularul Ivănescu (eliminat de pe teren în minutul 60).
Pe parcursul celor 90 de minute de joc, ocaziile s-au succedat însă la ambele porţi, fiecare echipă având şansa de a înscrie. În prima repriză, AS Şirineasa a ratat chiar şi o lovitură de la 11 metri, prin Sorin Voicu, portarul Ivănescu respingând şutul atacantului în prima fază, iar apoi şi lovitura de cap a acestuia. De partea cealaltă, brezoienii au expediat de două ori mingea în bară şi au acuzat faptul că arbitrul de centru al partidei, Alin Croitoru, nu le-a acordat o lovitură de la 11 metri, pentru un fault mai clar decât cel al celor de la Şirineasa, dar şi „decât al Stelei din meciul cu Oţelul Galaţi”, aşa cum s-a exprimat Dan Vârtopeanu. „Era 1-0 atunci şi se putea întâmpla orice în continuare. Am fost peste ei o bună perioadă de timp, în repriza secundă, chiar şi dacă am evoluat în inferioritate”, a adăugat oficialul brezoian.

Şuldac l-a înlocuit pe Ivănescu între buturi

Lotru Brezoi a avut doi jucători eliminaţi la Şirineasa, primul care a părăsit terenul de joc fiind portarul Ivănescu, la o fază în care acesta l-a faultat în afara suprafeţei de pedeapsă pe un adversar, în spatele său aflându-se însă un alt jucător brezoian. Oaspeţii au spus că eliminarea nu se justifica, deoarece portarul nu era în situaţie de ultim apărător, însă Croitoru le-a precizat că Ivănescu a văzut cartonaşul roşu pentru „atac violent”.
Al doilea jucător eliminat a fost Ghivercea, în minutul 90, în urma unui duel aerian, atunci când centralul a considerat că l-a lovit cu cotul pe adversarul său (Băcanu). A urmat galbenul de rigoare pentru fotbalistul brezoian, al doilea după cel încasat în prealabil pentru o simulare, şi implicit cartonaşul roşu. „La Şirineasa, Croitoru pur şi simplu ne-a tocat mărunt. Nici nu-mi dau seama cum a putut Ghivercea, care are 1,65 metri, să-l lovească cu cotul în cap pe fotbalistul lor, care are aproape 2 metri, într-un duel aerian?”, s-a întrebat la final Vârtopeanu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button