Social

Măsuri, la Grădina Zoologică, pentru ca animalele să nu sufere din cauza gerului ce va cuprinde România

Grădina Zoologică din subordinea Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea s-a pregătit să asigure cele
mai bune condiţii pe timp de iarnă animalelor de aici, mai ales în contextul anunţatelor scăderi de
temperatură aduse de vortexul polar ce va străbate ţara noastră în zilele următoare. În acest sens,
personalul de la Zoo a asigurat stocurile de hrană necesare celor 499 de vietăţi găzduite aici
(reprezentând 130 de specii), respectând aportul de vitamine şi nutrienţi recomandat de reţetarul
veterinar pentru această perioadă. Totodată, au fost aprovizionate cu combustibilii necesari şi au fost
verificate suplimentar sistemele de încălzire din spaţiile unde sunt adăpostite speciile exotice, care nu
pot supravieţui altfel gerurilor iernii, iar pentru celelalte specii s-a avut în vedere amenajarea cu straturi
suficiente de paie. Aproximativ 80.000 de persoane au vizitat Grădina Zoologică în cursul anului 2020,
chiar şi în contextul conformării stricte la restricţiile impuse de pandemia de coronavirus, iar unitatea a
început noul an primind vizitatori chiar din 1 ianuarie: în week-end-ul ce a urmat Revelionului 2021,
aproape 500 de râmniceni, în special copii, au animat aleile structurii de agrement din sudul
municipiului

Articole Similare

Back to top button