Marţi, 14 octombrie, se stabileşte echipa câştigătoare a Cupei Adolescentului
Marţi, 14 octombrie, se dispută ultimele meciuri din cadrul Cupei Adolescentului la fotbal. Printre echipele care au participat la această competiţie, se numără CS VL Sport, Boromir Ind., Raiffeisen Bank, Makay Sport, Telnet Rm. Vâlcea, Bogdan Sport, Phoenix Rm. Vâlcea şi Tic Tac Ostroveni. Potrivit afirmaţiilor preşedintelui AJSPT Constantin Vlaşcu, la finalul întrecerii organizate de Primăria Râmnicului şi Asociaţia Judeţeană Sportul Pentru Toţi Vâlcea, va fi organizată o festivitate de premiere. Formaţiile care vor ocupa primele patru locuri în clasamentul final vor fi răsplătite cu echipamente sportive, cupe, medalii, plachete şi diplome. Constantin Vlaşcu a anunţat că organizatorii au pregătit şi câteva premii speciale pentru fairplay, cel mai frumos gol, cel mai tehnic jucător şi altele. (O.D.)