Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Liga IIIFotbal

Marius Vlădoi a revenit ca portar în Liga a III-a, la 49 de ani. Minerul Costești a scos un punct din duelul cu vicelidera seriei

Marți 3 noiembrie, Minerul Costești a jucat restanța cu Gaz Metan Mediaș 2 pe stadionul Municipal din Zăvoi. Oaspeții s-au uitat pe clasament și au crezut că este suficient doar să se prezinte la meci ca să obțină cele trei puncte. Au citit în stele și încă de la începutul jocului au încercat să-și demonstreze supremația verbal. Mesajul acestora, ”în minutul 30 avem 5-0” i-a mobilizat pe jucătorii echipei gazdă, care au încercat să le demonstreze medieșenilor contrariul. În minutul 5, oaspeții puteau turna plumb în ghetele ”minerilor”. Au ratat șansa deschiderii scorului. Mingea s-a oprit în bară. Imediat, Moldovan l-a încercat pe Vlădoi cu un șut pe colțul scurt, dar portarul Minerului a fost la datorie. După jumătatea primei reprize și-au creat și vâlcenii două ocazii importante de a înscrie. Ambele l-au avut în prim plan pe Vali Mihalcea. A ajuns în situații bune, dar finalizarea nu a fost cea dorită. La ultima dintre ele putea chiar să obțină penalti, însă a preferat să continue faza, a șutat, dar fără să pună în pericol poarta adversă. Primele 45 de minute s-au încheiat cu un scor alb: 0-0.

Cea mai mare ocazie a meciului s-a consemnat în minutul 60. Au avut-o oaspeții. Pe o minge lungă, Vladu a luftat în defensivă, Marius Vlădoi a fost scos din joc, însă Ovidiu Nicula, singur cu poarta goală, a trimis mingea în bara laterală. Gazdelor le-a trecut glonțul pe la ureche. Se spune că ocaziile se răzbună. Cam așa a fost. La poarta cealaltă, în minutul 68, Ciprian Vlădoi, după o aruncare de la margine executată lung, în careu, de Trașcă, a lovit bine mingea cu capul, însă nu a găsit spațiul porții, acesta trecând puțin peste transversală. Și-a reglat tirul, iar pe următoarea nu a mai ratat-o. În minutul 71, după o centrare din flancul stâng a lui Mihalcea, Vlădoi s-a înălțat în careu și a trimis balonul în plasă: 1-0. Minerii nu au reușit să se mențină în avantaj. Oaspeții au restabilit egalitatea în minutul 82, cu un șut pe jos, din prima, al lui Tudor Negrea.

Pe final de partidă, Costești a încercat să surprindă pe contraatac. În minutul 88, Mihalcea a plecat cu mingea la picior din propria jumătate de teren, însă în apropiere de poarta adversă, dintr-o poziție ideală, nu a mai avut suflu să lovească decisiv. A șutat, dar mingea a fost reținută fără probleme de portarul advers.

După fluierul de final, oaspeții au avut o reacție nervoasă. Jucătorul Daniel Pop a primit cartonașul roșu din partea arbitrului, cel mai probabil pentru injurii. De asemenea, a văzut roșu și antrenorul Bruno Vienescu. El fusese avertizat (galben) în timpul jocului pentru proteste. S-a produs un meleu, însă spiritele s-au calmat, până la urmă. Oamenii de ordine au intervenit pentru a aplana conflictul.

Partida s-a încheiat, așadar, la scorul de 1-1, un rezultat bun pentru Costești, dacă ținem cont de faptul că a întâlnit vicelidera clasamentului, echipă cu pretenții la promovare. Grație acestui punct, Minerul a cedat ”lanterna roșie” celor de la Hermannstadt. De menționat ar mai fi că e al doilea meci consecutiv de pe teren propriu în care Costești nu pierde. Precedentul a fost cu Jiul Petroșani.

De asemenea, trebuie precizat și faptul că, pentru prima dată în acest sezon de Liga a III-a, antrenorul Marius Vlădoi s-a aflat între buturi. Se poate spune că a redebutat în cel de-al treilea eșalon. Nu oricând, ci la 49 de ani!

Ar mai fi de spus și că Minerul Costești nu s-a putut baza în acest meci pe mulți jucători cu experiență, toți cu probleme medicale. Au lipsit (pe lângă Zamfirescu, care din vară e ținut pe margine de o accidentare suferită la genunchi) Larry Nicolaescu, Bogdan Preda, Bobi Mihăilă, Narcis Mazilu.

Minerul Costești: M. Vlădoi – Vladu, M. Vlad, R. Negoiță, Zanfir, Trașcă, Zotică, Păun, Rădulescu (90+1 – Marinescu), C. Vlădoi (78 – Casoni), V. Mihalcea.

Partida a fost arbitrată de o brigadă de Liga a II-a din județul Argeș, ce l-a avut la centru pe Robert Avram. Acesta a fost ajutat, la cele două linii, de asistenții Gheorghiță Bălan și Mihai Ionescu.

Articole Similare

Back to top button