Marius Mărgărit pregăteşte lotul naţional de junioare pentru calificările din Olanda
• următoarea reunire a voleibalistelor va avea loc în aprilie
La sfârşitul lunii decembrie, după ce a fost numit antrenor al lotului naţional de junioare, Marius Mărgărit s-a deplasat la Chiajna, unde a condus ultimul cantonament din 2013 al voleibalistelor. Pe durata stagiului de pregătire, reprezentantul CET Govora CNMB a colaborat cu Ciprian Dârnescu, antrenorul echipei din Tg. Mureş.
„Lotul naţional s-a reunit la Chiajna, în intervalul 16-27 decembrie 2013. În această perioadă, componentele echipei de junioare au efectuat câte două antrenamente pe zi. M-am înţeles foarte bine cu Ciprian Dârnescu, celălalt antrenor al lotului, care este un fost absolvent al Colegiului Naţional «Mircea cel Bătrân»”, a declarat Marius Mărgărit. În momentul de faţă, echipa de junioare este alcătuită din 20 de jucătoare, dintre care vor rămâne doar 12. Acestea vor participa la turneul de calificare la Campionatul European, care va avea loc în perioada 22-24 aprilie, în Olanda. Înainte de competiţia din Ţările de Jos, lotul de junioare se va reuni din nou sub îndrumarea antrenorilor Marius Mărgărit şi Ciprian Dârnescu.
„Cele 20 de fete pe care le-am pregătit la Chiajna sunt selecţionate din cele mai importante patru centre de volei din ţară. Este vorba despre Tg. Mureş, Satu Mare şi Bucureşti (Dinamo şi CSM). În turneul de calificare, ele vor întâlni sportive din Cehia, Muntenegru şi Olanda. Gazdele competiţiei au cele mai mari şanse să se califice la Europene, însă am înţeles că ocupantele locului secund vor participa la un turneu de recalificare. Sper să reprezentăm cu succes România la aceste confruntări”, a mai spus Marius Mărgărit. (O.D.)