Diverse

Marius Dănuleţ s-a întors în handbalul vâlcean! A preluat junioarele 2 de la Energetic

Energetic va avea două echipe de handbal feminin înscrise în campionatul naţional. Va participa în competiţii cu junioarele 2 şi junioarele 3. De junioarele 2 se va ocupa profesorul Marius Dănuleţ, care s-a întors în handbalul vâlcean de câteva luni. La junioare 3 este Stăncuţa Guiu. Ambii colaborează pentru ca tinerele handbaliste de la Energetic, de la cele două grupe, să aibă rezultate bune. Loturile au fost completate în această vară şi cu jucătoare de la Chimia. Săptămâna trecută a fost una intensă pentru Energetic. Junioarele au avut antrenamente la foc automat, în regim de semi-cantonament. Perioada grea s-a încheiat cu o acţiune de team building, la Valea Ursului Joy Parc, de la Vlădeşti, unde sportivele şi antrenorii s-au relaxat şi au profitat la maximum de toate facilităţile din cadrul acestui centru de agrement, recreativ şi de distracţie. Junioarele de la Energetic beneficiază şi de susţinerea Asociaţiei Handbal Fan Chimia 2019 Rm. Vâlcea, coordonată de psihologul Cristina Nicula. Săptămâna aceasta, antrenorii de la Energetic vor participa la un curs de perfecţionare. Pentru că vor avea trei zile libere, tinerele sportive au fost chemate la antrenament inclusiv duminică, 25 august.
”Aşteptăm începerea campionatului, programată pentru 22 septembrie. Zilele acestea va fi anunţată, probabil, şi componenţa seriilor. Pentru mine obiectivul este clar: calificarea la turneul final. Iar acolo este posibil orice. De-asta muncim, să avem rezultate”, a precizat profesorul Marius Dănuleţ.

Articole Similare

Back to top button