Diverse

Marius Badea, martor la suferinţa ”câinilor”, în faţa trupei lui Rednic. Iulia Demetrescu a ”fluierat” la Mioveni

Trei arbitri vâlceni au fost delegaţi la meciurile din week-end-ul trecut. Primul care a intrat în ”pâine” a fost asistentul de Liga I, Marius Badea. Acesta a fost martor, de la linie, la suferinţa ”câinilor”, de pe teren propriu, din partida cu Viitorul Constanţa. Ziua de vineri, 26 februarie, a fost una tristă pentru Dinamo, care a pierdut mai mult decât categoric, cu 5-0, duelul cu formaţia pregătită de Mircea Rednic. Rezultatul a păstrat gruparea din Şefan cel Mare în partea de jos a clasamentului, pe locul 13. Alţi doi arbitri vâlceni au oficiat meciuri din eşalonul secund. Iulia Demetrescu a ”fluierat” la Mioveni, acolo unde trupa lui Alexandru Pelici a scos doar un punct (1-1) din confruntarea cu Comuna Recea, compromiţându-şi şansele de a ajunge în play-off. Asistentul Alexandru Mihăilă a fost la Tg. Jiu, acolo unde Petrolul Ploieşti a dat recital în prima repriză. ”Lupii galbeni” au înscris de patru ori în prima repriză în faţa Pandurilor, apoi s-au oprit. 4-0 pentru Petrolul a fost şi rezultatul final.

Articole Similare

Back to top button