Marian Mirea a compromis campania PMP în Vâlcea, intenţionat sau din nepăsare
Biroul Electoral Municipal Râmnicu Vâlcea a respins candidatura lui Marian Mirea (preşedintele filialei judeţene a Partidului Mişcarea Populară) la funcţia de primar, dar şi lista PNŢCD pentru Consiliul Local. Motivul invocat de BEM a fost că cea mai mare parte a semnăturilor de susţinere depuse de Mirea şi PNŢCD nu erau însoţite de toate datele impuse de legea electorală. PMP a contestat decizia BEM Râmnicu Vâlcea, dar degeaba. Concluzia rămâne aceeaşi: Marian Mirea a tratat superficial alegerile locale, chiar şi propria sa candidatură, ori poate că a făcut totul intenţionat, ştiind că, oricum, se bate pentru locul 7 sau 8. Din toată această poveste, va avea de câştigat ALDE, alternativa electoratului de dreapta, care nu va vota cu PNL sau cu formaţiunile mici din acest spectru. (C.L.)