Liga II

Marian Deaconescu merită tot respectul: „Voi antrena gratis la republicani, ca să nu pierdem atâţia copii valoroşi”

Marian Deaconescu a dat o veste bună iubitorilor de fotbal din Vâlcea. El a anunţat că CSM va continua să joace în Campionatul Naţional de Republicani, cu ambele echipe, de juniori A şi B, chiar dacă nu va mai fi reprezentat în Liga a II-a. „Voi antrena gratis echipa de republicani B. Nu vreau să îi pierdem pe aceşti copii minunaţi. E păcat de munca depusă până acum, ca totul să se ducă de râpă. Până cel puţin în vară, vom continua la nivel de republicani. Din vară, căutăm soluţii. Nu cred că nu există în judeţ măcar o primărie interesată să ia aceşti copii despre care se va vorbi mult timp de acum încolo. Am 6-7 juniori curtaţi de cluburi mari din ţară. Am decis însă să ducem sezonul până la capăt. Pe 30 ianuarie, vom intra şi într-un cantonament de pregătire, la Călimăneşti”, a declarat antrenorul Marian Deaconescu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button