Social
Maria Zorici, din Rm. Vâlcea, a împlinit 100 de ani
Dragostea familiei și un stil de viață cumpătat au adus-o pe domna Maria Zorici, din Râmnicu Vâlcea la vârsta de 100 de ani, pe care și-a aniversat-o alături de cei dragi, dar și împreună cu reprezentanții Primăriei Municipiului, care i-au oferit Diploma „Vârsta de Aur” și un premiu în valoare de 1000 de lei. Este cel de-al treilea centenar aniversat de administrația locală în cursul anului 2024. Totodată, conform unei alte tradiții locale, 47 de nonagenari au fost sărbătoriți cu ocazia intrării în Clubul Longevivilor, acestora urmând să li se alăture, într-un moment festiv organizat în cadrul sărbătorilor de sfârșit de an, alți 10 râmniceni cu vârste la fel de venerabile.