Editorial

Marea dezamăgire de primăvară în materie de fotbal

Spuneam săptămâna trecută că succesul are la bază perseverenţa si încrederea în forţele proprii, încrederea că poţi decide, că ai dreptul să iei cât mai multe hotărâri. Însă, pentru ca hotărârea să fie „cea mai bună” are nevoie de timp. Greşelile de astăzi pot fi mai târziu o soluţie bună, sau este decizia din acel moment, cea pentru care eşti pregătit să înfrunţi consecinţele… Sâmbătă, am avut parte de o zi neagră a fotbalului. CSM Rm. Vâlcea a pierdut cu 2-0 duelul de la Arad cu ACU, Ghecon Lăpuşata a fost surclasată cu 8-2 la Vişina, iar, seara, naţionala României a demonstrat că nu are faţă de un turneu final. România a refuzat fotbalul şi, neavând de ales, bosniacii ne-au împins în propriul careu, până ne-au învins. La final, comentatorul Mihai Mironică a avut o replică antipatic de bună: „E un rezultat care premiază fotbalul”. Citim diverse comentarii cum că nu avem antrenor… Eronat! Echipele naţionale au selecţioner. Antrenorii sunt la club, unde se lucrează cu jucătorii zi de zi, iar Răzvan Lucescu ar putea fi  un antrenor bun; a dovedit asta la Rapid, la Braşov… ca selecţioner însă, este slab. Singur s-a abătut de la principiul de bază cu care a venit la naţională: să joace cei care joacă meci de meci la echipa de club, cei în formă… Când nu mai ai principii şi onoare este timpul să te laşi. Mi-e greu să înţeleg cum au fost titulari jucători ca Tamaş (nu a mai fost titular de pe 20 februarie la WBA), Florescu (fără echipă, nu a mai jucat de patru luni la fosta sa echipă de club), Deac (este rezervă la Schalke, nu a fost integralist în nici un meci), Marica (nu a mai jucat la echipa sa de club, Stuttgart, de pe 30 ianuarie) şi, ulterior, Ropotan (nu a mai jucat de patru luni la echipa sa de club), intrat la 1-1, în locul lui Torje, iar jucători precum Zicu sau Stancu nu au evoluat nici măcar un minut. Nu sunt în măsură să judec şi vreau să mă opresc cu subiectul aici, dar cred că orice microbist îşi pune astfel de întrebări.

Despre umilinţă

Deşi mi-am propus ca în editorialele din ARENA să nu scriu despre Ghecon Lăpuşata, consider că, după înfrângerea de sâmbătă, nu ar fi corect să fac asta. Am trăit cel mai urât coşmar din fotbal, am văzut lucruri ce nu mi le pot explica nici mie însumi. E o înfrângere greu de digerat, dar o înfrângere e numai mijlocul pe care ni-l dă soarta că să vedem ce ne lipseşte pentru a învinge. Am auzit foarte des după acest meci cuvântul „umilinţă”. De ce mi-e greu să rostesc „umilinţă” într-o astfel de situaţie? Conform dicţionarului, a umili înseamnă a pune într-o situaţie de inferioritate sau a pune pe cineva să adopte o atitudine de inferioritate, de supunere. Plecând de aici, vedem că nu are nimic cu o întrecere sportivă. Sportul are mereu învingători şi învinşi, dar asta doar conform unui rezultat. Din când în când, la o cafea sau o bere, îmi descopăr câte un amic care şi-a uitat echilibrul acasă şi alunecă în mod conştient în zona prea-plinului de încredere. „Sunt realizat”, „sunt norocos”, „sunt bun”, „sunt deştept”, „am relaţii”, „am reputaţie” etc. Ştiu scenariul mult prea bine. Invariabil, în câteva luni, îl văd în nas. Dacă există ceva ce mă face să respect imediat un om, aceasta este umilinţa. Nu umilinţa prostească, nu umilinţa trufaşă sau făţarnică, ci umilinţa decentă a omului care nu e cu capul în nori. Sper să nu-mi pierd niciodată dramul meu de umilinţă, pentru că simt că aceasta este singurul lucru care te ţine cu picioarele pe pământ atunci când tot şi toate îţi spun că e timpul să-ţi iei zborul. Nu cred că are rost să ne evaluăm munca sau viaţa în valori absolute atât timp cât nu sunt încheiate. Tot ce ai făcut azi prost poţi îndrepta mâine, şi tot ce ai făcut azi bine poţi strica a doua zi. Şi până la urmă este decizia din acel moment, cea pentru care eşti pregătit să înfrunţi consecinţele… Dar, personal cred, că doar cu o toleranţă zero faţă de prostie, nesimţire, nonvaloare, mitocănie şi nu în ultimul rând doar cu seriozitate, profesionalism şi voinţă putem să ne mai salvăm, daca nu, vom înceta să mai existăm…

Mădălin DOBRE

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button